Prefectura Neamţ a trimis astăzi, 22 martie, în Contencios Administrativ sesizarea legată de alegerea consilierului Marius Irimia în funcţia de viceprimar de Piatra Neamţ. Potrivit acesteia, alegerea în şedinţa din 19 februarie, nu ar fi fost legală deoarece consilierul local Liviu Harbuz îşi depusese demisia, dar a participat la vot. Cu alte cuvinte şi viceprimarul Irimia împărtăşeşte soarta fostului viceprimar Alin Lehăduş, suspendat din funcţie fix din aceeaşi cauză.
Primarul Andrei Carabelea rămâne singur la conducerea executivă a municipiului Piatra Neamţ, cel puţin până la viitoarele alegeri de viceprimari.
Subprefectul de Neamţ Ioan Meraru, cel care a iniţiat demersul, a precizat: “Sesizarea în legătură cu viceprimarul Marius Irimia a fost semnată încă de vineri, 18 martie, şi astăzi a fost trimisă în Instanţa de Contencios Administrativ. Şi această sesizare a avut la bază aceeaşi speţă, demisia consilierului Liviu Harbuz. În mod normal, în câteva zile, pe finalul acestei săptămâni primăria ar trebui să primească notificarea pentru suspendarea din funcţie a domnului viceprimar Marius Irimia“.
“Nu ştiu exact cum funcţionează lucrurile, trebuie să vorbesc cu un avocat specializat în drept administrativ, dar din câte ştiu nu poate fi atacată sesizarea în Contencios Administrativ. Rămân în continuare consilier local şi ajut administraţia. Muncim în continuare, voluntar, şi eu şi colegul Alin Lehăduş. Lăsând la o parte politica sunt multe lucruri de rezolvat“, a declarat viceprimarul Marius Irimia.
Angela Croitoru