Sufletele trecute în neființă vin în Sâmbăta morților să se hrănească cu mireasma și aburii bucatelor pe care credincioșii le oferă de pomană, astfel încât să le ajungă întreg anul. De aici și expresia din popor „să fie puțin abur” la praznice. Iar regulile pandemiei au interzis aburul, permițând mâncarea rece, la pachet.
Tradiții creștine de Moșii de iarnă
În data de 6 martie, înainte de Duminica Lăsatului sec de carne, creștinii-ortodocși serbează praznicul Moșilor de iarnă. Se spune din bătrâni că în aceasta zi sunt pomeniți, în special, oamenii care nu au avut parte de slujbe rânduite la înmormântare. Bătrânii de altădată spuneau că în Sâmbăta morților cerul se deschide, iar morţii se uită să vadă dacă au primit ceva de pe „astă lume”. Exista credința că nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum sâmbăta. Ci, îndată ce te scoli, trebuie să-ţi faci cruce, „căci dracii toată săptămâna rod lanţurile diavolului”, iar sâmbăta doar într-o cruce se mai ţin. La sate, ziua Moșilor era ținută în special de femei. Femeile nu torceau întreaga zi pentru a nu li „se întoarce pomana”, adică să nu fie primită şi pentru a se asigura întregii familii sănătate şi vigoare peste an. Bătrânii de altădată spuneau despre Sâmbăta Moșilor că: „Sufletele răposaților sunt pe această lume şi li se dă mâncare de pomană. Credințele strămoșești ne amintesc că răposații întru Domnul mănâncă şi se satură bine din aburul fierturilor date de pomană, să le ajungă pentru un an întreg”. Se pare că pomana din această zi trebuie să conțină musai ceva „aburind”, și nu bucate reci, pentru ca esența mâncării să ajungă până la Cer, unde se odihnesc sufletele celor plecați dintre cei vii. În această zi, plasată în pragul izbânzii Luminii Soarelui asupra întunericului iernii, se dau de pomană lumânări aprinse. Se credea că lumina lor luminează drumul în viaţă şi dincolo de ea, fără a se sfârşi vreodată.
Măcinicii
În calendarul ortodox ziua de 9 martie marchează o sărbătoare însemnată, respectiv praznicul Sfinților patruzeci de mucenici. Este o zi deosebită, o sărbătoare religioasă și, deopotrivă, o sărbătoare a bucuriei. Cei patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman păgân Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei patruzeci a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un alt soldat. În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Trupurile lor au fost arse, iar cenușa și oasele aruncate în lac. După trei zile, Sfinții Mucenici s-au arătat episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creștinii au scos rămășițele și le-au îngropat cu mare cinste.
Mucenicii, colăceii unși cu miere
În Moldova se prepară aluat ca pentru cozonaci, se împletesc în forma cifrei 8, iar după coacere se ung cu miere și nucă măcinată. Aceștia sunt apoi duși la biserică, sfințiți, apoi dați de pomană copiilor, vecinilor, săracilor pentru sufletul celor morți. În gând, femeile se rugau când ofereau pomana, pentru ca pământul să dea rod mai bogat în anul agricol, care începe în această zi. Prin alte sate, femeile dădeau de pomană câte 40 de colaci sau sfințișori, cu 40 de lumânări și bat 40 de mătănii, după care se apucă de lucru. Se credea că, mierea rămasă de la unsul colăceilor este bună de dragoste. În multe locuri din țară, colăceii se ung cu miere. În unele zone, colăceii se fierb și deasupra se presară nucă pisată și uneori scorțișoară. Colăceii sau fiertura se dau de pomană atât pentru rodul pământului, cât și pentru sufletul morților din familie. Colăceii sunt făcuți sub formă de păsări, albine sau oameni. Mucenicii se oferă cu o lumânare aprinsă împreună cu un păhărel de vin. Pomana se menește pentru toți adormiții cunoscuți, ca să li se ierte păcatele, iar sufletul lor să-și găsească odihna.
40 de păhărele sfințite
În povestirile bătrânilor, patruzeci de sfinți au fost patruzeci de ficiori. Aceștia, petrecând la un chef, la o veselie, s-au făcut toți patruzeci frați, adică prieteni. Acesta ar motivul pentru care în această zi se beau patruzeci de pahare de vin și se dau de pomană patruzeci de colaci. Se zicea că atât vin cât bea cineva la mucenici, atâta sânge va adăuga peste an, de aceea se credea că e bine ca fiecare să bea în acea zi câte patruzeci de pahare cu vin. E bine ca fiecare să bea și/sau să dea de pomană patruzeci de pahare de vin sau de rachiu. Se spune că la fiecare pahar se felicită unii pe alții, de aceea acestei sărbători i se mai zice și Dragostițele. Tradiția ne amintește faptul că, bărbații trebuie să bea în ziua de mucenici 40 de pahare cu vin.
Ziua în care căldura iese din pământ
În credința populară, de ziua Mucenicilor se încheie Zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în aceasta zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece ca să iasă căldura și să intre gerul sau jocul copiilor peste foc.
Se spune că de Măcinic, femeile se uită prin sită, pentru a-și vedea copiii morți, veniți la focuri să se încălzească. În ziua de patruzeci de Mucenici, căldura rugăciunilor acestora fac să răsară ierburile și grânele. În această zi vin cocostârcii și berzele după cum era prevăzut în Gromovnic. Se serbează pentru marea dragoste ce au că au scăpat de iarnă și au pus mâna pe primăvară. Ca și cu alte ocazii și sărbători, și în ziua Mucenicilor se aprindeau și se aprind și astăzi, focuri. Acestea aveau rolul magic de a alunga gerul care mai bântuia prin satele muntenești. Se spunea că în această zi, căldura iese din pământ de la o adâncime de nouă stânjeni.
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 480, săptămâna 4-10 martie.
