Promovare pentru relații viitoare la Troleibuzul
Pe vremea când era alt prefect la Neamț, care știa exact potențialul de angajare al societăților Consiliului Județean, la Troleibuzul au fost trimise să se angajeze două persoane. Că-l cunoșteau sau nu pe domnul prefect este o poveste care nu are legătură cu funcția acestuia de atunci decât în măsura în care rugămintea unui prefect poate însemna un ordin care se execută, nu se discută. În primul rând, este vorba despre o doamnă, căreia i s-a găsit loc pe măsura recomandărilor și un șofer. Ambii au povești interesante, în funcție de vremuri și de recomandări. Când a ajuns prefect o doamnă, șoferul a zburat rapid, pentru că era nevoie de un alt fel de șofer care să ajungă să conducă mașinile prefecturii. În definitiv, pentru un șofer nu merită întotdeauna să-ți pui obrazul. În schimb doamna a scăpat de represaliile de atunci. Acum, însă, după schimbarea de manager, ea a fost promovată, probabil cineva gândindu-se la funcția de acum a celui care a recomandat-o la Troleibuzul și la faptul că nu strică să ai un om dator în tabăra adversă. Nemulțumiții de promovarea respectivei persoane acuză că aproape în fiecare zi aceasta dezbate viitorul societății cu un membru al consiliului de administrație, la cafea. Cu gândul că se vor putea sprijini reciproc, în funcție de cum vor fi vremurile din punct de vedere politic.
Lecții de învățat ce înseamnă sporuri în primării
Campania celor de la Digi 24 despre sporurile nesimțit de periculoase din primăriile patriei are efecte ciudate în Neamț. Un primar, personaj important, dornic să nu se facă de râs, a chemat pe rând funcționarii din subordine să-i instruiască ce să răspundă dacă ajunge vreun reporter în zonă. Distractiv a fost momentul în care angajații aflau ce sporuri primesc și ce trebuie să răspundă. În primă fază trebuie să se lase greu și să trimită doritorul de informații la purtătorul de cuvânt. Apoi, dacă insistă, să-i ceară să facă o cerere de informații. Dacă nu scapă nici așa de ei să le spună că există pericole reale în primărie, că a fost atacată o funcționară de un bețiv, că sunt multe radiații, că se lucrează în stres. Funcționarii au primit și câte-o bucățică de hârtie, trasă la copiator, unde apar câte fraze de folosit: “toată lumea se ia de sporurile noastre, dar noi muncim doar pentru binele comunității”; ”oamenii sunt răi, dacă nu ar exista funcționari în primărie, cine ar mai organiza totul”; ”domnul primar ne-a atenționat că ne taie sporurile dacă nu ne îndeplinim sarcinile de serviciu”! Așa primar să tot ai!
Reevaluarea trădătorilor de către liberali
În zona PNL se discută din ce în ce mai mult că niște valori precum Dragoș Chitic sau Lucian Micu au trădat, pentru că nu au fost înțeleși în complexitatea activității lor politice de către fostul lor șef, Mugur Cozmanciuc, și că ar trebui reevaluați în noul context în care mulți liberali așteaptă înscăunarea altui lider. Lucian Micu are avantajul că a fost aproape de viitorul șef de filială județeană, a început să dea semnale că ar accepta, cu mărinimie, o revenire, dacă va fi rugat. Dragoș Chitic poate susține în fața oricui, de la Orban la Leoreanu, că a fost întotdeauna un contestatar al lui Cozmanciuc, a fost asuprit de acesta, mai ales când acesta i-a cerut să predea cotizațiile la casierie. Primul nu are nici o greutate în a reveni, al doilea este membru al altui partid, dar ar putea sprijini o nouă majoritate în Consiliul Județean, dacă ar primi asigurări că va rămâne cât mai mult pe funcție. Si vreun amărât de Publiserv machiat liberal-userist, ca să se închidă cercul negocierilor. (M.N.)
Material apărut în ediția tipărită a săptămânalului Mesagerul de Neamț. 11- 17 martie 2021