Primarul Andrei Carabelea a vizitat romii din cartierul Văleni 2 joi, 8 aprilie, de Ziua Internațională a Romilor. Nu a fost doar o vizită de curtoazie, pentru a le face urări, după cum reiese din declaraţia de mai jos, ci una de “conştientizare“ şi o tentativă educaţională.
“Mi-am propus în această vizită să îi impulsionez să trăiască într-un mediu civilizat și să îi fac să conștientizeze că sunt parte din comunitatea pietreană. Doar așa le pot cunoaște problemele reale și putem găsi soluții, împreună. Cred că puteți vedea din imagini cam ce am găsit acolo, orice adjectiv ar fi de prisos. Vă spun, însă, ce nu se vede în poze: am găsit receptivitate, deschidere și dorința de a locui într-o zonă curată. Vizita mea de lucru a avut un rezultat concret: am stabilit împreună cu ei ca, în maxim o lună, zona Văleni 2 să arate impecabil. Atât timp cât se vor ține de promisiune, vor avea tot sprijinul municipalității în ceea ce privește preluarea deșeurilor rezultate din ecologizarea zonei, precum și rezolvarea problemelor care sunt de competența instituției noastre. M-au asigurat că vor termina chiar mai repede decât le-am solicitat. Le-am promis și eu un lucru: că voi reveni în zonă săptămânal, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor. Și mă voi ține de cuvânt! Vă mărturisesc că am plecat optimist de la această vizită. Prin dialog și cooperare orice este posibil. Trebuie doar să lăsăm prejudecățile deoparte și să înțelegem că #noua Piatra suntem toți”, a declarat Andrei Carabelea, după vizită. (Angela CROITORU)