Plan de școlarizare pentru anul școlar 2021-2022:
* 5 clase a IX-a, filieră teoretică, profilul real, specializarea matematică-informatică, informatică intensiv
* 2 clase a V-a, cu un optional integrat pe două arii curriculare și informatică și tehnologii
“Anul acesta a reprezentat pentru toți o provocare uriașă pe care noi, cei de la CNI, am reușit să o transformăm intr-o oportunitate – aceea de a ne întări legăturile și de a forma o comunitate unită, a elevilor și părinților, profesorilor și întregului personal al școlii, partenerilor și sponsorilor noștri, tuturor celor care au crezut în viitorul colegiului și au susținut proiectele noastre educaționale. Vă invităm anul școlar viitor, pe cei mai curajoși și visători dintre absolvenții clasei a VIII-a, să vă alăturați în noile provocări ce ne așteaptă!” – prof. dr. Daniela Neamțu, director al Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț.
Considerat un adevărat reper în peisajul învăţământului preuniversitar nemţean, Colegiul Naţional de Informatică din Piatra-Neamţ este o instituţie care favorizează dezvoltarea personalităţii fiecărui elev, în evident acord cu abilităţile, aptitudinile şi dorinţele acestuia, dar şi cu nevoile societăţii. Elevii şcolii, distribuiţi în 24 de clase de liceu şi 8 clase gimnaziale, selectaţi prin examene şi concursuri, se implică în promovarea valorilor culturale şi artistice, în proiecte naţionale şi europene care vizează îmbunătăţirea calităţii educaţiei în şcoală, educaţia interculturală, educaţia antreprenorială, educaţia pentru mediu, educaţia împotriva violenţei şi drogurilor, educaţia morală, educaţia pentru sănătate, etc. Dezvoltarea personală este o componentă principală a educației la CNI alături de dezvoltarea competențelor științifice și digitale, impulsionând abilitățile și competențele fiecărui elev, ajutându-l să se dezvolte armonios și să răspundă nevoilor comunității și ale societății. Având toate clasele de profil real, specializarea matematică-informatică, intensiv informatică, elevii din întreg județul sunt atrași să devină absolvenți ai liceului nostru, deoarece formarea profesională asigurată de cadrele didactice îi pregătește pentru o carieră de succes în orice domeniu pe care îl vor alege.
Ștefan Cosmin Dăscălescu, șeful promoției 2020 a Colegiului Național de Informatică Piatra-Neamț, este un tânăr care își urmează cu obstinație visul. Elev al colegiului nostru din clasa a V-a, premiant pe parcursul celor opt ani la etape naționale și internaționale ale olimpiadelor de informatică, dar nu numai, este astăzi student la Facultatea de Informatică a Universității din București. Și în acest an a fost alături de Școala sa, făcând parte din echipa care a elaborat subiecte pentru Olimpiada de Informatică pe echipe, olimpiadă la care a fost pe podium la etapa internațională din Moscova în 2019. Este un absolvent care reprezintă întru totul dictonul Colegiului nostru – “Încearcă să fii un om de valoare și nu neapărat un om de succes!”
Colegiul Național de Informatică a realizat în acest an un proiect de digitalizare a educației, adaptând astfel procesul de învățare la cerințele secolului XXI. În vederea derulării procesului de învățare, a creat o rețea informatizată la nivelul clădirii principale a colegiului, precum și în clădirea laboratoarelor de informatică, în total la 30 de săli de clasă, dotate cu calculator, cameră web, videoproiector și boxe audio. Întregul sistem de digitalizare al colegiului a fost gândit într-o viziune structurată coerent pentru a avea rezultate educaționale bune pentru toți elevii – sistem complet de transmitere a orelor în regim hibrid, internet de mare viteză cu bandă garantată, dotarea profesorilor cu tablete grafice și a elevilor cu posibiltăți reduse cu tablete pentru orele în sistem online, utilizarea catalogului electronic și a grupurilor de whatsapp pe clase pentru informarea părinților, utilizarea unei platforme unice de învățare cu proceduri interne de protecție a datelor.
În cadrul Colegiului Național de Informatică, elevii sunt încurajați și susținuți să-și dezvolte aptitudinile în toate domeniile cunoașterii: științific, tehnic, artistic, cultural, participând cu interes la concursuri, competiții, proiecte din toate ariile curriculare și extracurriculare, rezultatele lor fiind notabile.
►CYB3RG0DS, echipa de robotică. Atelier digital în cadrul căruia elevii demonstrează pasiune, inventivitate, creativitate, ingeniozitate, spirit de echipă. Dintre numeroasele participări la concursuri, premii obținute: participare la Noaptea Cercetătorilor Europeni, rezultatele remarcabile la Competiția BRD FIRST Tech Challenge (locul 17 din 120 de echipe concurente la faza națională); premiile Winning Certificate-Design award 1st place și Winner Finalist Aliance Award-Captain, PREMIUL I la Conferința Internațională de Robotică SCIENTIA UNESCASUM; participarea la Olimpiada Internațională de Astronomie; Premiul I și Winning Alliance la demo-urile organizate la Iași – Sala Pașilor pierduți, Tecuci – Clubul Sportiv Școlar și Bacău – Universitatea “Vasile Alecsandri”. Implicare în sprijinul comunității, dezvoltarea spiritul civic (viziere), colaborare cu parteneri: Entreprise Concept, GrifServ SRL, Alido Proiect.
►Revista realizată de elevii CNI ”INFOPULS” (publicație cu tradiție, care a ajuns la nr. 31).
►”Călătorie în labirintul cunoașterii”- ”Cartea cu întâmplări inedite” (volumul 1), Editura Alfa, CCD Neamț, 2020, selecție de texte literare create de elevii de gimnaziu, în cadrul opționalului transcurricular Informatică – Limba și literatura română.
►Elevii vorbitori de limba germană ai Colegiului Național de Informatică sunt membri ai Gutenberg Jugenverein (Organizația de Tineret Gutenberg) Piatra-Neamț, înființată în anul școlar 2017-2018 și coordonată de elevi ai colegiului, care desfășoară activități într-un mediu non-formal de învățare, învață să scrie și să implementeze proiecte, să își dezvolte spiritul de echipă și, totodată, să cunoască persoane cu interese comune cu care să lege prietenii de durată.
DE CE SĂ ALEGI COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ PIATRA-NEAMȚ?
Pentru profesori empatici, cu aptitudini pedagogice, ce manifestă interes pozitiv necondiționat față de elevi, îmbrățișând o pedagogie a angajamentului și o relație comunicațională deschisă, creând un climat de solidaritate comunicațională, real sprijin și susținători ai proiectelor elevilor.
Pentru colegi creativi, inventivi, competitivi, care nu te lasă singur niciodată și cu care poți lucra în proiectele europene ale colegiului, la cluburile de robotică, de dezbateri, de jurnalism, de artă fotografică sau de științele pământului, colegi cu care poți concura pe terenul de sport sau la olimpiadele școlare.
Pentru mediul cald și performant creat să înveți în siguranță și pentru performanță – săli de clasă dotate fiecare cu sistem de predare digitalizat, laboratoare de informatică unde îți vei petrece o mare parte din adolescență, laboratoare de fizică, biologie, chimie unde zilnic se experimentează ceva, laborator fonetic pentru cele trei limbi străine care se studiază la CNI – engleză, franceză și germană.
Pentru că poți să obții calificări profesionale fără pregătire suplimentară în centrele de testare autorizate de la CNI (Certipro, ECDL, Cambridge) – I C 3 – Internet & computing core, MTA – Microsoft Technology Associate, Microsoft Office Specialist, ECDL- profil bac, certificate de limbă KET, PET FCE, CAE.
Pentru că fiecare zi la CNI este o provocare ce îți oferă șansa să demonstrezi cine ești cu adevărat și, mai mult de atât, ce poți să devii!