La final de mandat, Carmen Nastasă se află acum în fața unei noi evaluări ca manager al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”. Pentru a semna un nou contract trebuie să prezinte proiectul de management în fața comisiei desemnate de Consiliul Județean Neamț. Îmbunătățirea întregii activități a instituției este o componentă importantă a proiectului, directoarea Carmen Nastasă urmând să facă noi propuneri pentru perioada următoare în care va conduce instituția.
Proiectul de management va fi analizat și punctat de CJ Neamț până pe 17 iunie, iar pe 23 iunie este programat interviul. Criteriile de evaluare țin de analiza socio-culturală a mediului în care își desfășoară activitatea centrul „Carmen Saeculare” și propuneri privind evoluția în sistemul instituțional existent, de analiza activității și propuneri de îmbunătățire, de analiza organizării și propuneri de reorganizare a instituției, de analiza situației economico-financiare, de strategia, programele și planul de acțiune pentru îndeplinirea misiunii specifice a instituției, de o previziune a evoluției economico-financiare a instituției și estimarea resurselor necesare și a veniturilor atrase din alte surse.
Având în vedere că la ultima evaluare anuală Carmen Nastasă a primit nota 9,90, are șanse să primească notă aproape de maxim și la acest proces de reconfirmare în funcție. Funcție pe care o deține de aproape 10 ani.
C.I.
Un comentariu
Vai ce emotii am pentru tanara Nastase care urmeaza cate si mai cate proceduri pentru re-re-reocuparea postului pe care a adormit.Doamne ferste sa nu ia nota maxima fiindca o scalpeaza Ionel.Alti tineri cu inclinatii spre acest domeniu nu mai sunt in judet??Sau gasca se formeaza greu.Dar doamna Nastase nu mai are si alte pretentii de la viata??Nu s-a plictisit cu acelasi meniu profesional??