Noul primar al comunei Dămuc, Ioan Voaideș, era deja la curent cu problemele comunității din perspectiva celor 12 ani de mandat ca și consilier local, dar și de tehnician silvic al Ocolului Bicaz, atunci când a depus jurământul de învestitură. Realist din fire, Ioan Voaideș nu le-a promis marea și sarea în campania electorală oamenilor, ci le-a propus să încerce împreună să finalizeze lucrurile bune începute și să caute soluții pentru alimentarea cu apă și canalizare, care până acum s-a făcut doar în regie proprie, pentru înlocuirea treptată a încălzirii cu lemne, tot mai scumpă, cu gaz metan și pentru reabilitarea infrastructurii rutiere. Toate acestea sunt premise pentru atragerea de investitori în comună, ținta principală pe care și-a propus să o atingă în acești 4 ani de mandat.
„Din exterior lucrurile se văd într-un fel, însă când ești implicat direct abia atunci te confrunți cu complexitatea lor. Sper să reușesc, alături de echipa din primărie, să finalizez proiectele aflate în derulare prin Compania Națională de Investiții și prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, pentru că este destul de greu să găsim sumele ce acoperă partea de cofinanțare cu un buget atât de mic”, spune Ioan Voaideș.
Noua sală de sport va fi inaugurată
Elevii de la Școala gimnazială Dămuc vor avea bucuria ca, de joi, 10 iunie, să-și poată face orele de sport în noua sală, ce a fost construită cu fonduri europene. Astfel, ei vor avea condiții decente pentru a face mișcare, pentru jocuri de echipă și vor avea condiții optime pentru dezvoltarea fizică. Tot pentru elevi, conducerea primăriei a demarat un proiect pentru construirea noii școli de la Huisurez, cu finanțare prin Compania Națională de Investiții. Clădirea a fost construită, este racordată deja la utilități, rămân de făcut finisajele și dotările cu mobilier școlar din interior. Partea de finanțare pe care trebuie să o acopere bugetul local pentru această investiție depinde în mare parte de alocările de la bugetul județean și de alte soluții adiacente pe care le caută. Primarul Ioan Voaideș are în vedere ca, în viitorul apropiat, să includă școlile din comună într-un program complex de digitalizare, pentru ca și elevii să poată beneficia de softuri educaționale moderne. Program de digitalizare prin care Primăria Dămuc va oferi servicii online cetățenilor comunei, astfel încât cererile adresate diferitelor direcții ale instituției să poată fi transmise prin internet și timpii de soluționare să fie reduși. De asemenea, în acest sistem digital va fi mult mai ușor pentru locuitorii comunei să-și achite taxele și impozitele locale.
Investiții în infrastructură, grădiniță, piața agro-alimentară și utilități
Anul acesta urmează să fie finalizate două investiții importante ale administrației de aici, grădinița de lângă sediul primăriei și piața agro-alimentară, aflate în diferite stadii de lucru.
„Lucrările la grădiniță sunt destul de avansate, se lucrează la finisajele din interior, este racordată la utilități, s-a montat și tâmplăria. Este finalizată în procent de 70%, deci nu ne facem problemele că nu ne încadrăm în termenele fixate. Și proiectul de construire al pieței agro-alimentare este în stadiu avansat de realizare, ne-am propus să le terminăm pe ambele până la finele acestui an și sunt optimist din acest punct de vedere”, a precizat primarul Ioan Voaideș.
Pentru alimentarea cu apă a comunei trebuie găsită o soluție prin care să se asigure debitul necesar din două surse subterane, în acest moment aproximativ 90% dintre locuitorii din satul Dămuc, din centrul comunei, s-au racordat în regie proprie. Au fost efectuate mai multe foraje, însă nu au fost încă identificate surse viabile. Canalizarea va fi prinsă în același proiect. Gazul metan este un proiect de durată, comuna Dămuc fiind în asociere cu Bicaz Chei, Bicazu Ardelean și Tașca într-un proiect mai amplu pentru care încă nu s-au găsit sursele de finanțare europeană. Primăria Dămuc și-a acoperit partea de studii topografice și a obținut toate avizele, urmând să găsească o rezolvare pentru acoperirea părții de cofinanțare, atunci când va fi cazul.
Anul acesta va fi reabilitat drumul comunal Bățu, prin turnarea unor plăci de beton, dar și așa-zisa europeană – drumul care face legătura între Dămuc și Trei Fântâni printr-un proiect finanțat de CNI. Partea din acest drum care ajunge în zona Bicăjel urmează să intre și ea în reabilitare, însă deocamdată, nu s-a găsit sursa de finanțare și a fost inclus în lista de proiecte în așteptare. La capitolul pietruiri este prins drumul comunal Mâțu cu un tronson de 9 kilometri, unde vor fi realizate și șanțurile.
Curățenia în comună, o grijă permanentă
Estetica peisagistică este și ea luată în calcul, în zona centrală a comunei urmând să fie plantate flori și să fie amenajate spațiile verzi. Curățenia în întreaga comună, pe albia râului Dămuc și a pâraielor adiacente, este și ea în atenția permanentă a edilului șef. O problemă rezolvată de curând a fost cea legată de eroziunea albiei râului în zona Centrului de permanență, doi stâlpi de curent electric de aici fiind afectați. Soluția salvatoare a fost montarea în zone stabile, de o parte și de alta a malurilor, a doi stâlpi de înaltă tensiune, astfel încât să nu fie probleme cu electricitatea în acest areal.
„Ne străduim să menținem curățenia, avem lucrări de igienizare în permanență, iar în anumite locuri în care nu se poate face accesul cu mașina mare de salubritate, mergem cu mașina primăriei pentru colectarea deșeurilor”, a precizat viceprimarul Miluț Pîntea.
Primarul Ioan Voaideș și-ar dori să poată organiza în septembrie tradiționala zi a comunei Dămuc, dar totul depinde de modul în care va evolua pandemia. Sponsori pentru organizarea evenimentului se caută încă de acum.
Angela CROITORU