Astăzi, 11 iunie, de la ora 18,00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamț va avea loc spectacolul “Moldova, soră frumoasă”. Concertul este organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ pentru a marca lansarea primului album de muzică populară al solistei Simona Manolache Ciuntea.
Alături de ea pe scenă vor fi interpreţii de muzică tradiţională Alexandru Brădăţan, Constantin Bahrin, Marius Dochiţa, Andra Matei, Laurenţiu Marian, Georgiana Şerban-Axinte şi Grupul vocal „Sânzienele”, Ingrid Ioana Ciuntea, Sânziana Oşlobanu, Ionela Brănişteanu și grupul „Fetele de la Botoşani”. La eveniment participă și membrii Ansamblulul folcloric „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, Ansamblul folcloric „Ozana” din Târgu Neamţ, precum şi formaţia „Belcanto”.
Spectacolul a fost organizat la casa de cultură pentru că sala Consiliului Județean este prea mică pentru un astfel de spectacol, iar starea vremea nu a permis organizarea acestuia în aer liber, după cum a precizat Carmen Năstasă, directorul centrului pentru cultură.
Angela Croitoru
Sursa foto: Facebook