Sunt mai multe argumente care-l fac pe cel mai longeviv șef al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, acum prospăt pensionar, să ocupe această rubrică. Este singurul ofițer care a condus o structură județeană de poliție, fără să dețină certificat ORNISS – documentul care asigură accesul la informațiile cu caracter secret, inclusiv secrete de stat. De asemenea, a fost singurul care a fost repus pe funcție, fără a avea acest document, semn că niște judecători și-au dat seama de făcătură și și-au luat inima în dinți provocând sistemul. Care sistem, după câteva luni de uluială, s-a repliat, a reacționat și a câștigat la Capitală. Timp de trei ani și jumătate a rezistat presiunilor venite din diverse medii, care aveau un singur scop, să-l facă să părăsească scena prin ușa din dos. Pentru că a refuzat să servească unor interese. Spre deosebire de alți șefi din poliție, ale căror numiri au fost făcute pe modelul recompenselor, argumentele fostului șef al Poliției Neamț au fost unele profesionale, el avansând în sistem pornind de la munca de jos, trecând apoi prin diverse etape profesionale, până la funcția de șef de serviciu. (C.M.)
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 494, săptămâna 17 – 23 iunie.
Un comentariu
Un om integru care nu a vrut să fie preșul unor semianalfabeti din politica nemțeana .Politicul nemțean este plin de corigenți, repetenți care abia au terminat un liceu și după ce au prins funcții au ajuns sa aibă si doctorate. BRAVO domnule comisar sef,cinste ție!