Astăzi, 23 iulie, poliţiştii locali din Piatra Neamţ împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) din Piatra Neamţ au făcut o descoperire dureroasă, pe parcursul unei acţiuni destinată oamenilor străzii din oraş.
La capătul străzii Nicu Albu, în câmp, în apropierea pădurii, într-una dintre cele patru cocioabe descoperite acolo, adevărat focar de infecţie, au găsit patru copii, singuri, murdari, speriaţi şi flămânzi, fără picior de adult pe lângă ei. Alături, în ceea ce ar fi trebuit să fie casă, locuieşte o familie de romi şi ei cu copii mici.
După ce DAS-ul a anunţat protecţia copilului, imediat ce echipa de intervenţie a DGASPC Neamţ a ajuns, au apărut de nicărieri, mama şi bunica copiilor.
Cei patru, cu vârste cuprinse între 1 şi 13 ani au fost duşi în regim de urgenţă la Centrul Elena Doamna unde, cel puţin în următoarea perioadă, vor fi spălaţi, hrăniţi şi îngrijiţi. Urmează să fie luată o măsură de protecţie, care, ar putea fi plasarea lor, fiind fraţi, la acelaşi asistent maternal sau întoarcerea în familie, dacă mama va putea demonstra că este în stare să le ofere condiţii decente de trai. Oricum, şansele de a se întoarce în cocioba mizerabilă tind spre zero.
Oricum ar fi, viaţa micuţilor nu are cum să fie mai rea decât până acum.
Angela Croitoru