Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo, de “instabilitate atmosferică temporar accentuată”, pentru toată ţara. Aceasta este valabilă în intervalul 18 iulie, ora 12:00-20 iulie, ora 22:00.
“Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată duminică (18 iulie) în nordul, centrul, sud-vestul țării și la munte, iar începând de luni (19 iulie) după-amiază în majoritatea regiunilor. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20-30 l/mp și, izolat, 50-60 l/mp”, prognozează meteorologii. (M. CONSTANTINESCU)