Un lucru bun făcut de noua trupă instalată la butoanele administrației locale din Piatra-Neamț ține de întoarcerea la acordarea finanțărilor nerambursabile, pentru activități non-profit de interes local, într-o singură sesiune. Din motive de tot râsul şi plânsul, administrația Chitic reușise să transforme această oportunitate într-o mascaradă, consacrând tocarea banilor (şi) pe proiecte ridicole, beneficiare de sume derizorii împrăştiate în mai multe sesiuni anuale. Fostului primar i s-a explicat în detaliu–cu răbdare și argumente, în repetate rânduri– farmecul, rostul şi eficienţa unei agende anuale de acţiuni, cu priorităţi bine stabilite, dar a fost în zadar.
Proiectul de hotărâre de consiliu local care priveşte proiectele cu finanţare nerambursabilă din 2021 se află pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de joi, 29 iulie. Banii sunt împărţiţi în mod egal (câte 240.000 lei) în două capitole, acţiuni ale comunităţii şi acţiuni sportive de utilitate publică. Datele despre proiect le procură fiecare cum poate, dar nu de pe site-ul primăriei. Până la o analiză detaliată, sar violent în ochi câteva constatări care se cer grabnic popularizate, căci clientela specializată semnalează o revenire în forţă.
Bunăoară, ne reîntâlnim cu vestita Fundaţie ”Ileana”. Pe partea sportivă, a solicitat 30.000 lei pentru concursul “Tare ca piatra 16”, prezentat ca singurul concurs de coborâre montană în viteză pe bicicletă organizat în România în 2021. Evenimentului de pe Cozla îi este asociată tradiţionala “componentă artistică – o petrecere în aer liber cu DJ organizată în Ștrandul municipal pentru participanți și pentru publicul larg”. La aprobare se merge cu 15.000 lei. Aceeaşi organizaţie apare şi la acţiunile comunităţii cu „mentenanța și semnalizarea traseului montan de biciclete Downhill Cozla”. În rezumatul acţiuni, parcă fugind de componenta sportivă evidentă, se vorbeşte de „atragerea comunității și a turiștilor pe întreaga perioadă a anului și implicare a tinerilor în planurile comunitare în implementare și execuție”. Se cer 23.000 lei şi se propune acordarea întregii sume. În total, „clientul” speră la nu mai puţin de 38.000 lei.
În grupa celor cu şanse de a primi cât cer prin votul consilierilor, efectiv străluceşte proiectul „Curtenii lui Ștefan cel Mare-Garda de onoare de la Curtea Domnească”, depus de Asociaţia profesorilor de istorie din Neamţ. Ar urma să aibă caracter permanent, având în componenţă fix 12 curteni, un căpitan şi un vornic. De unde vor fi recrutaţi? Scrie negru pe alb, probabil la modul serios: „voluntari pregătiţi special în acest în acest scop – elevi de gimnaziu şi liceu”. 48.950 lei se cer, iar generozitatea atinge cota de 100%, ceea ce ar trebui să genereze energii suplimentare. Aceeaşi cotă e atinsă la numai 16.850 lei din dreptul clasicizatei Asociaţii Culturale „Children Forever”, cu Festivalul Internațional de Muzică pentru Copii și Tineret „Cântec de stea” şi un concurs de artă fotografică al cărui nume nu are nicio legătură cu realitatea, „Piatra-Neamț,Stațiune Turistică”.
Sume interesante ar putea pleca spre Asociaţia Culturală „Star” cu festivalul nemaipomenit de internaţional „Volare” (45.960 lei din 53.115), proaspăt creata Asociaţie „Elena Botez” (33.000 lei din 67.000) sau Asociaţia „Club Sportiv Municipal Ceahlăul Piatra-Neamţ” (60.000 lei din 71.000), cea din urmă pentru un proiect botezat de-a dreptul năucitor „Fotbalul, calea spre performanță în municipiul Piatra-Neamț”.
În cu totul altă zonă de consistenţă, calitate şi prestigiu, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ propune a XI-a ediţie a Târgului de carte LIBRIS (23-26 septembrie). În rezumatul găsit cam din greşeală sunt anunţate patru tematici: Scriitori nemțeni, Știință și tehnică, Nutriție și sănătate și Academia Română. Este detaliat uşor evenimentul organizat în parteneriat cu revista Ştiinta şi tehnică, anume un ASTROFEST impunător cu „astronomi și scriitori care vor veni cu telescoape, roboţi, drone și imprimante 3D”, plus profesorul Alexandru Mironov şi cosmonautul Dumitru Prunariu într-un recital promis de la ediţia de anul trecut a târgului.
Deranjaţi probabil de suprapunerea, de fapt de punerea în umbră la poale de Downhill Cozla a galacticului Congres PNL, trupa de la butoanele oraşului strâmbă din nas la solicitarea decentă de 67.000 lei şi propune 33.000. Lesne de imaginat, dacă trupa se prinde de foarte probabila participare a avocatul şi profesorul Gheorghe Piperea (cu o prezentare de carte) şi a însuşi preşedintelui Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop(cu o conferinţă), există riscul să taie toţi banii. Ce naiba, doar vieţuim şi nu trăim, iar nu atât în România educată, cât în defuncta Perlă a Moldovei!…
Viorel COSMA