După afișarea primelor note la bacalaureat, în județul Neamț nu există nici un liceu care să nu aibă niciun absolvent promovat, cum s-a întâmplat în anii din urmă. De pildă, un licean este singurul care a obținut medie de trecere (6,43) de la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” Horia, din cei 9 elevi care au susținut examenul. Spre deosebire de anul trecut, când nici unul din cei 6 absolvenți nu a izbutit minim media 6.
Pentru al doilea an consecutiv, Liceul Tehnologic „Ion Creangă” Pipirig pare să fi depășit pragul „0 promovați” și bifează 2 admiși din cei 11 absolvenți prezenți (22 înscriși). Un alt exemplu este cel de la Liceul Tehnologic Nisiporești-Botești, unde din 34 de absolvenți înscriși s-au prezentat la examen 11 și doar unul a promovat – o reușită notabilă, având în vedere că eleva a absolvit liceul la seral.
Rămânând în zona învățământului tehnologic, se observă și în rândul liceelor din urban același procent scăzut de promovabilitate ca și în anii precedenți. Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Piatra-Neamț are 7 absolvenți promovați (din 25 prezenți la examen și 36 înscriși), asta după ce acum doi ani a atins „recordul” de 0 admiși. Tot în Piatra-Neamț, dar la Colegiul Tehnic Transporturi sunt 9 absolvenți promovați (față de 11 anul trecut) din cei 36 care au susținut examenul, în vreme ce la Colegiul Tehnic Forestier au promovat 7 elevi din cei 43 prezenți (din 51 înscriși).
Rezultatele finale, după contestațiile depuse ieri, vor fi publicate vineri, 9 iulie 2021.
C.I.