Dorinţa administraţiei locale a comunei Petricani de a moderniza și dota toate unitățile de învățământ din comună începe să prindă contur în acest an o dată cu proiectul „Creșterea eficienței energetice în clădirea Școlii Profesionale Petricani, comuna Petricani, județul Neamț”, care va fi depus spre finanţare în cadrul Programului „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ” finanţat de către Administraţia Fondului pentru Mediu.
Proiectul vizează creșterea participării elevilor la procesul educațional, inclusiv la învăţământul profesional şi tehnic, condițiile de studiu și predare se vor face la cele mai înalte standarde. Cheltuielile vor fi suportate în proporție de 90% de către Administrația Fondului pentru Mediu și 10% de către Primăria Petricani.
„Până în prezent primăria a făcut toată documentaţia aferentă acestei investiţii, respectiv studiul de fezabilitate, studiul geotehnic, documentaţie cadastrală, expertiza tehnica a clădirii, audit energetic şi am eliberat certificatul de urbanism. Urmează să depunem proiectul la AFM pentru semnarea contractului şi suntem 100% convinşi că munca noastră se va finaliza într-un contract de finanţare, deoarece fondurile europene nu au culoare politică şi nu vom avea puse beţe în roate de către politic ci se va finanţa transparent şi obiectiv”, ne-a declarat Ticuşor Vasiliu, primarul comunei Petricani.
Obiectivul general al proiectului constă în creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Profesionale Petricani în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020 prin măsuri de reabilitare termică, contribuind la îmbunătățirea condițiilor oferite elevilor școliii, reducerea consumului de energie finală, scăderea anuală a consumului de gaze cu efect de seră, gestionarea inteligentă a energiei și prevederea unor surse regenerabile de producere a energiei. Îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii se va realiza în vederea obținerii unei economii de energie totală de 293,78 MWh/an și 10,36 MWh/an din surse regenerabile, ceea ce reprezintă 82,75 % din consumul inițial. Valoarea investitiei este de 3 milioane lei.
C.T. STURZU