Interviu cu primarul Ioan RUSU
Țibucanii, așa cum sunt cunoscute cele două sate omonime, de Sus și de Jos, plus Davideni, fac parte dintr-o veche comunitate de moldoveni. Pe aceste locuri au trecut zeci și zeci de voievozi în drumurile lor spre castrele din stânga Carpaților și tot pe aceste locuri s-au pregătit sau au mărșăluit oștile lui Ștefan cel Mare (Ștefan III), în cumplita bătălie de la 1476, de la Războieni. După o istorie și o evoluție de secole, satele comunei de astăzi arată superb, iar administrațiile publice locale au adunat, fiecare cât a putut, la zestrea actuală. Totuși, un caz aparte este primarul de astăzi, Ioan Rusu, cel care a reușit ca, în mai puțin de un an, să realizeze lucrări importante pentru comuna sa natală, în condițiile în care pandemia a impus restricții draconice. În cele din urmă, lucrurile s-au așezat, iar programul de proiecte propus comunității în toamna trecută a prins a se realiza într-un ritm important.
– Domnule primar, cum ați sprijinit școala în perioada pandemiei?
Am ajutat pe toată lumea în pandemie, dar cel mai mult școala. În toate unitățile am asigurat dezinfecția. Și toate astea, tocmai când școala a avut nevoie și când directorul a cerut-o. Am încercat să rezolvăm problema internetului acolo unde a fost cazul și unde s-a putut. Pe unii copii, care nu aveau internet, i-am chemat la primărie, în sala de ședințe a Consiliului Local, cu distanțarea aferentă. Ba, uneori, le-am pus și Dacia Duster de i-au adus la primărie, ca să ajungă repede la cursuri. Tocmai din cauza lipsei internetului, în anumite zone ale comunei am făcut acest gest. Nu ne-am permis ca elevii să nu aibă parte de lecții. Practic, a fost o luptă pe care am dus-o noi, cei de la primărie, dar și conducerea școlii și cadrele didactice. Am încercat cu toții ca elevii să acumuleze cât mai mult, știind că unii sunt în an terminal și au examene. Am mai procurat și alte materiale, de care școllie au avut mare nevoie. Din punctul nostru de vedere, totul a fost legal.
– Licitația la grădiniță, în ce stadiu este?
De la Ministerul Educației, am avut un reprezentant zilele trecute. Inițial, banii au venit de la Banca Mondială, proiectul fiind început de pe vremea dr. Ioan Sârbu, iar finanțarea a venit în 2017. Domnul Butnariu, fostul primar, a semnat acea finanțare cu Ministerul Educației, Primăria Țibucani asigurând partea de cofinanțare, care înseamnă centrală termică, instalație electrică și zonă exterioară, respectiv, alei pietonale. Construirea obiectivului a început cu o firmă care a câștigat licitația, apoi a dat faliment. După, Ministerul Educației a reluat licitația, s-au înscris două firme, iar acum așteptăm rezultatul. Procedura este să se stea 60 de zile la contestație. Ministerul Educației, prin reprezentanții săi, ne-a dat asigurări că până în luna august o să avem un câștigător, care să preia lucrarea. Este păcat că nu se lucrează, pentru că vine acușica iarna. Partea de cofinanțare am prins-o în buget, iar nouă nu ni se dă voie să intervenim decât la ceea ce este strict în proiect.
Extindere rețea de apă potabilă
– Ce investiții importante ați realizat în lunile de când sunteți primar?
Am reușit, așa cum am promis oamenilor în campanie, să racordez gospodăriile localnicilor la rețeaua de apă potabilă, acțiune care s-a și înfăptuit. Lucrarea s-a întâmplat mai mult la rețeaua principală, care acum are apă funcțională. Mai mult, suntem în ultima fază de predare a rețelei de apă la Compania Apa Serv SA Neamț. De asemenea, ca și investiție, am vrut să reabilitez Căminul cultural din satul Țibucanii de Sus din bugetul local. Căminul este vechi și stă nefolosit de foarte multă vreme și este păcat de el. În urma consultării cu cetățenii, dumnealor au spus că acum este nevoie de apă și mai puțin de cămin, pentru că într-o vreme scăzuse apa în fântâni. În aceste condiții, m-am reorientat, iar acei bani pe care voiam să-i investesc în cămin vor ajunge tot la oameni, pregătind un proiect de extindere rețea de apă din bugetul local. Proiectul va intra în dezbatere în Consiliul Local până la sfârșitul lunii și sper ca într-o lună să pot demara și acest proiect. Este o extindere doar de apă, și pe care o fac, cum spuneam, doar din bugetul local.
– Rețeaua de canalizare funcționează?
Din start, cei care se racordează la apă o fac și la canalizare. Totodată, o să fiu nevoit să scot o autorizație provizorie, pentru 6 luni, ca UAT Țibucani să facă anumite analize, după care Apa Serv SA va prelua și stația de epurare. Deocamdată, compania județeană nu preia decât rețeaua de apă. În momentul în care voi scoate autorizația de mediu, atunci trebuie să vorbesc cu oamenii să se racordeze la rețeaua de canalizare. Vreau ca ambele să funcționeze masiv, pentru că stația funcționeză mai bine când sunt mulți clienți. În aceste condiții, buletinul de analiză va fi mult mai bun la apa care va curge din stația de epurare.
– Am înțeles că pe vremea când erați viceprimar s-a asfaltat centrul comunei.
Așa a fost anul trecut. Am avut înțegere din partea domnului președinte Ionel Arsene, care ne-a aprobat 6 kilometri de covor asfaltic. Am preluat un proiect de la Dorin Butnariu doar în stadiul de realizare a documentației pe jumătate, cu drumuri, de 7 kilometri. În final, l-am terminat, am făcut și expertiza, numai că am croit un alt proiect, de 5 kilometri, în total 12 kilometri. Proiectele sunt depuse deja la CNI, iar acum toată lumea așteaptă banii de la PNRR. Dar nu am să stau numai pe CNI, ci voi ataca și fondurile europene, iar de unde se poate, vom fi și noi să atragem bani. Nu voi sta cu proiectele pe birou. Am inițiat și sunt în Consiliul Local în faza de terminare a proiectului, respectiv, construirea unui dispensar uman nou, care va fi situat în spatele primăriei. Am mai înțeles că fiind pandemie, o să se dea fonduri pentru dispensare medicale mult mai repede. Comuna nu are un dispensar nou, modern, iar noi trebuie să atragem fondurile. Va avea cabinet de medicină de familie, stomatologie, plus farmacie. Avem deja două, dar nu ne strică încă una. Am mai demarat o achiziție, privind achiziționarea unei mașini de pompieri, pentru care vom face imediat plata. Nu este o mașină nouă, dar comuna noastră nu a avut niciodată un astfel de utilaj. Vom mai construi și o remiză PSI în spate, pentru că așa ne cere ISU. Toate aceste cheltuieli se vor face din bugetul local.
– Ce noutăți mai aveți?
Am comandat nu cu multă vreme în urmă 1.400 de pubele, câte una pentru fiecare familie din comună. Banii au venit din bugetul local. Omul simplu nu va da niciun ban, va primi câte un recipient, având o singură contribuție: să scoatem din curte gunoiul selectiv. Este totuși o problemă, se scoate foarte mult gunoi la nivel de comună și se cheltuile foarte mult din bugetul local. De aceea, ca să cer oamenilor ceva, trebuie să vin și eu cu o propunere în avantajul lor. Dacă la sfârșitul anului, când voi trage linie, voi vedea că scad cheltuielile, atunci va fi bine. Am să achiziționez câte o pubelă galbenă, ca să aibă unde depune selectiv gunoiul. Încet, încet, trebuie să ne punem în ordine și în regulă.
Modernizarea parcului comunal
– În parcul comunal este o expoziție de umbrele. De unde ideea?
Eu am venit cu ea. Asfel, de sărbătorile pascale, într-o duminică după-amiază, stăteam cu mai mulți tineri în parc. Unii spuneau că merg la Târgu Neamț. Acolo sunt umbrele în parc și este foarte frumos. În acel moment, am fost întrebat dacă putem face și noi așa ceva. Le-am spus să mă lase puțin să mă gândesc şi să văd ce se poate face. M-am interesat și am găsit pe internet umbrele, le-am cumpărat, apoi am făcut un schelet din fier, cu un băiat din comună, care lucrează în acest domneniu. Scheletul este portabil și se poate demonta și duce oriunde, iar pe timpul iernii, pot să fac parcul copiilor și să pun instalații pe el și multe altele specifice sărbătorilor de iarnă: de Sfântul Nicolae, Moș Crăciun, Anul Nou, Bobotează. Cu umbrelele mici, tot eu am avut idea. Umbrelele mici nu m-au costat mare avere, doar 4.200 lei, pe care le-am montat cu oamenii din primărie: poliția locală, viceprimarul, paznicul și eu. Ideea a prins, iar acolo se adună foarte mulți copii, mai ales acum când începe vacanța mare.
– Cu ce-ați ajutat biserica?
Am ajutat-o pentru că este a oamenilor, iar ei fac parte din comună. Mai devreme sau mai târziu, toți vom ajunge acolo. Fără Dumnezeu, fără credință nu se poate. La biserica din centrul satului Țibucanii de Sus, cea situată mai sus de parc, am făcut parcarea, din bugetul local. La Schitul Țibucani, au început lucrările la un foișor și unde aș putea să ajut și eu. Apoi, la biserica din satul Davideni, monument istoric, unde părintele s-a apucat de clopotniță, i-am promis că va primi ceva bani.
– Are proiect?
Am înțeles că are. La acea biserică m-am implicat și când eram viceprimar. Am depus eforturi și aici, la Țibucanii de Sus. Am găsit finanțare la Consiliul Județean, pentru ambele biserici. Am vorbit și cu preotul de la Biserica pe Vechi, pe care o să-l ajut în timp. Cât o fi, dar să ajutăm pe fiecare. Biserica pe Vechi este mare și impunătoare și are și o poziție foarte frumoasă. Toate acestea au fost realizate în doar câteva luni, din octombrie 2020.
– Succes!
Școala Gimnazială nr. 1 Țibucani: „Nu am dus lipsă de materiale în pandemie”
Interviu cu directorul Liviu Ștefan POPOVICI
Documentele de la mijlocul secolului al XIX-lea atestă faptul că prima școală înființată în Țibucani a fost cea din satul Davideni, în anul 1859, cu 20 de elevi. Aici au învățat tainele buchiilor tineri din Păstrăveni, Urecheni, Tupilați, Războieni și Țibucani, fiind prima unitate școlară înființată în zonă, nu departe de lunca râului Moldova. De atunci, de-a lungul deceniilor, au fost înființate școli și la Țibucanii de Sus, Țibucanii de Jos și Poienari, în construcție fiind, de ceva vreme, o nouă grădiniță în centrul comunei. Unitatea din satul Țibucanii de Jos nu mai funcționează de mai multă vreme, din cauza construcției modeste, care nu întrunește condiiile cerute astăzi. În schimb, celelalte unități asigură condiții foarte bune, care întrunesc cerințele impuse în aceste vremuri. “Unitățile școlare au fost sprijinite de toate administrațiile locale, care s-au perindat de când sunt director. Elevii au beneficiat de tot ceea ce trebuie sistemului educațional local, mai ales în timpul pandemiei”, a precizat prof. Liviu Ștefan Popovici, directorul școlilor din comună. Mergând pe firul tradiției, actuala administrație locală a comunei Țibucani, în frunte cu primarul Ioan Rusu, depune eforturi considerabile pentru dezvoltarea bazei materiale existente, cu toate că numărul de copiii și elevi scade de la un an la altul din diverse motive, dar care nu țin de actualii locuitori ai comunei.
– Domnule director, cum ați depășit anul școlar 2020-2021?
Bucuria noastră a fost că nu ne-am simțit singuri, fiind sprijiniți de primărie, în primul rând la sfârșitul lunii aprilie, începutul lunii mai. În momentul în care ni s-au oferit 50 de tablete pentru elevii care nu aveau posibilitate să aibă astfel de obiecte, ca să intre în sistemul educațional online, abia atunci mi-a fost foarte greu. Partea nefericită, neplăcută a fost că respectivele tablete nu puteau fi folosite în anumite zone ale comunei, din cauza lipsei semnalului. Tabletele au fost oferite celor mai nevoiași copii, cei care nu-și puteau permite un abonament de internet pe fir. Pentru aceștia, singura posibilitate de intrare pe sistem era această tabletă. Or, dacă semnalul era foarte slab, copilul putea să aibă o supertabletă și tot nu putea să se conecteze. Am încercat să le distribuim cât mai judicios, pentru că cele de 50 de tablete, din lunile aprilie-mai, au mers la 108 copii. Am căutat să fie câte una de familie, la frați. Am introdus conturile, iar apoi am învățat în acea periodă cum se fac aceste conturi, cu platformă, cum se administrează.
– Profesorii, cum s-au adaptat noii situații?
Bine. Au încercat și au reușit ca împreună să rezolve situațiile. Au fost dispuși la nou, la a învăța și a-și schimba modul de predare. Au descoperit că sunt multe oportunități pe care le oferă internetul. Ca peste tot, şchiopâtând, pentru că intrau la oră, iar profesori vedeau că sunt 8 copii în loc de 20. Te întrebai, unde sunt ceilalți, ce facem și cum transmitem informațiile? De aici, o întreagă serie de activități în plus, pe care trebuia să le facem.
Învățământul remedial
– Ați beneficiat de materiale, măști, etc?
Am beneficiat de toate celelalte materiale, am fost în permanență asigurați. Ne-am gospodărit, ne-am cumpărat noi, ne-a dat primăria, fie că a fost vorba de mandatul celălalt, fie că este vorba de actuala conducere. Am avut o colaborare foarte bună, indiferent de cine a fost la primărie. Nu am suferit de lipsă de măști, de dezinfectanți. Le-am asigurat în permanență. Am avut de organizat evaluarea națională anul trecut, în niște condiții în care nu știam ce este cu pandemia, ce ne așteaptă. Anul trecut au fost doar două săptămâni de pregătire pentru clasa a VIII-a, după care a urmat examenul. Copiii au fost foarte stresați, dar s-au comportat admirabil în timpul examenului. Și cu admiterea au încercat să se desfășoare lucrurile cât mai normal. Acum, la evaluare, totul decurge aproape firesc, doar că din nou cu măscuțe, cu distanțare, cu dezinfectanți. Oricum, spun că a fost bine.
– Școala după școală?
A funcționat și la noi, s-au format grupe în măsura posibilităților, de asigurare a spațiilor de lucru. De ce? Pentru că la școala din centru se învață în două schimburi, și, practic, nu prea există posibilitatea de săli de clasă, în care să rămână copiii o oră sau două pe zi. Am căutat să respectăm și ordinul ministrului, astfel să intre în acest program cei care au avut rămâneri în urmă, cei care au rezultate slabe la învățătură sau pentru cei care se mai poate face ceva. Din totalul de 287 de elevi, de ciclul primar și gimnazial, s-au înscris 62 de elevi la cele trei structuri. Am căutat să-i integrăm pe cei care au avut neapărată nevoie, dar ne-am orientat și funcție de spațiu. La Școala nr. 3, unde semnalul era și este foarte slab, iar copiii au participat foarte puțini. Sunt 27 de copii, iar la școala din centru diferența.
– Ați reușit să derulați alte activități?
Foarte greu, pentru că ele nu s-au mai putut desfășura sub forma întâlnită înainte. Ne-am aplecat asupra metodelor de învățare, însă fiecare dintre noi a avut rămâneri în urmă, în momentul când ne-am făcut activitatea. Nu a existat niciun cadru legal pentru desfășurarea unor activități deosebite. S-a încercat, în anumite momente, manifestarea “Eminesciana”, de exemplu, sau întâlnirile de Crăciun. În aceste condiții, nu ne-am mai direcționat spre astfel de activități. Acum avem sfârșitul de an și o să mai recuperăm puțin.
O nouă licitație pentru grădiniță
– Grădinița de la Școala nr 1, din centru, este gata?
La acest obiectiv, lucrurile au fost stopate de anul trecut, din luna august. S-a interesat domnul primar, firma am înțeles că a dat faliment, iar lucrarea a fost scoasă la licitație din nou. Nu avem informații, pentru că nu noi coordonăm lucrările și atunci mie, personal, îmi pare rău că nu s-a ajuns la stadiul de a fi acoperită. A fost pusă scândura și urma să fie bătută tabla, numai că acolo s-a terminat lucrarea firmei în cauză. Și plouă.
– Câte structuri are sistemul educațional local?
Avem trei, una la Davideni, alta în centru, și încă una. Grădinița ar putea fi a patra structură, dar o privim ca pe un copil al școlii din centru. Practic, ar fi al patrulea corp de clădire în care ne vom desfășura activitatea și cu asta sperăm să reușim să învățăm într-un singur schimb. Eu fac ce pot și ceea ce simt că trebuie să fac în calitate de dascăl, de director. Pentru mine nu a fost niciodată o mândrie, cu care să ies în față. Am simțit că am responsabilitatea de a munci pentru comunitate și pentru copii. Eu simt deschidere și am simțit dintotdeauna o apropiere de cei care au fost în fruntea comunei, indiferent de cine a fost primar de când sunt în funcție. Însă acum simt că deschiderea este și mai mare, chiar simt ajutorul. De aceea, vreau să-l văd concretizat și în lucruri importante.
– În afară de grădiniță, ce-ar mai fi?
Avem tot spațiul din curtea școlii de centru de reamenajat, de regândit și mă refer la partea exterioară. Apoi, ar mai fi dotările interioare. Am depus un proiect din septembrie anul trecut pentru dotare cu echipamente, despre care nu știm mare lucru. În rest ne asigurăm confortul necesar unei activități bune în Țibucani. Mulți sunt încântați de ceea ce văd în școlile de aici, de atmosfera și de condițiile oferite, dar mereu este loc de mai bine.
Pagini realizate de Constantin NEGRU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 496, săptămâna 1 – 7 iulie.