Alimentarea cu apă a localităților județului Neamț a ajuns din nou în atenția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. După ce anul trecut alimentarea cu apă a municipiului Roman a fost obiectul unei hotărâri a Comitetului, populația ajungând în pragul disperării, astăzi, 12 august, a fost emisă Hotărârea nr. 78, privind aprobarea măsurilor pentru asigurarea alimentării cu apă a comunei Horia.
Intervenția în acest caz vine în urma faptului că a fost constatat eșecul celor care ar fi trebuit să asigure alimentarea cu apă a comunei Horia, în speță Compania Județeană Apa Serv SA. Existența hotărârii obligă Consiliul Județean să identifice, în regim de urgență surse de finanțare pentru executarea lucrărilor de remediere a instalației de deferizare și înlocuirea pompelor de puț în captarea Horia.
Pentru asigurarea apei potabile menajere, începând cu data de 12 august, două autospeciale vor transporta apă în comună.
V. B.