Un grup de 15 părinți din comuna Români au protestat în fața Inspectoratului Școlar Neamț astăzi, 23 august. Motivul nemulțumirii reprezentanților părinților îl reprezintă schimbarea directoarei Mihaela Aldea. Ei susțin că înlocuirea făcută de inspectorat este nedreaptă, în condițiile în care Mihaela Aldea a dovedit în ultimii 9 ani, de când este directoare, că ține la copii – „le-a cumpărat tablete din banii ei”, că este un bun gospodar – „venea sâmbăta și duminica la școală” în perioada curățeniei de vară din școli dar nu numai – și că a ocupat funcția în urmă promovării concursului din 2016.
Grupul a rămas la protest, până când inspectoarea școlară general adjunct Dana Păiuș i-a invitat la discuții. Întrevederea a început la ora 9.30 și s-a încheiat la 9.55, timp în care mesajul de fond transmis părinților a fost acela că doamna director Mihaela Aldea poate participa la concursul organizat de Ministerul Educației în ultima parte a acestui an. De la 1 septembrie, directoarea Școlii Gimnaziale Români va fi Mihaela Rotaru, care a mai ocupat această funcție până prin anul 2013.
Contactat telefonic, inspectorul școlar general Mihai Obreja ne-a declarat: „În ce privește situația de la Școala Gimnazială Români, schimbarea conducerii s-a făcut în urma unei analize în care au contat și rezultatele elevilor la evaluarea națională, și programul remedial, nu doar activitatea managerială. Doamna director poate participa la concursul care începe cu înscrierea candidaților în data de 14 septembrie. Este pentru prima dată când oricine poate participa la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli!”.
Reamintim că mandatele profesorilor la conducerea școlilor din județul Neamț expiră la 1 septembrie. Până la concursul ce se va încheia la finele anului, consiliul de administrație al IȘJ Neamț a menținut în funcții pe majoritatea directorilor și directorilor adjuncți din cele 139 de școli din județ.
C.I.
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





