Pe 6 august, de Probejenie, este sărbătorit Muntele Ceahlău. Această sărbătoare a străbătut timpurile, modificându-se în funcție de dorințele oamenilor și de modul în care aceștia privesc către Cer.
Să ne amintim de geograful antic grec Strabon, care povestea în scrierile sale despre muntele sfânt Kogaion, unde trăia marele preot Zamolxis, devenit, mai apoi, deificat de daci.
Legenda spune că Dochia, fiica lui Decebal, a ales drept loc de refugiu din calea romanilor același Ceahlău al zeului Zamolxis. Împresurată de oștile împăratului Traian, care o dorea, ea s-a rugat divinității și s-a prefăcut în stană de piatră. Stânca Dochiei străjuiește și astăzi masivul, fiind considerată de unii cercetători ca fiind o creație a mâinii omenești.
O altă legendă istorisește că plaiurile acestuia au fost locuite cândva „de un neam de uriași, grozav de înalți și de tari, care au fost în cele din urma înfrânți de urgia cerească”.
Cercetările Muntelui Ceahlău au scos la iveală faptul că aici s-a făcut reala tranziție între religia păgână și creștinismul de la noi. Ceahlăul este locul unde au fost ridicate printre primele altare creștine din țara noastră.
Astăzi, prin numărul bisericilor și mănăstirilor înălțate pe cuprinsul lui, Ceahlăul este considerat drept al doilea munte sfânt al creștinătății ortodoxe, după Athos. Amintim de Schiturile pentru călugărițe – Casiana Ceahlău (sec. XVIII-XIX), Răpciuni Ceahlău (sec. XVIII), Sofia Ceahlău, acestea fiind dispărute în zilele noastre -, precum și Schiturile pentru călugări – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril Răpciuni (fondat înainte de 1750), Gura Bicazului (acum dispărut), Sfânta Treime în Poienile de sub Ceahlău (fondat de Ieremia Movilă în 1559), și el dispărut.
Traseul nostru spiritual propune vizitarea Schitului Sf. Antonie cel Mare, a Mănăstirii Muntele Ceahlău, a Schitului Cerebuc, coborând apoi la Mănăstirea Durău.
Schitul Sf. Antonie cel Mare are hramul de sărbătoarea Sf. Antonie cel Mare. Se ajunge la altitudinea de 1400 m, Muntele Ceahlău, prin Bicazul Ardelean.
Schitul Stănile aparține de Mănăstirea Muntele Ceahlău, fiind înființat în anul 1998.
Mănăstirea Muntele Ceahlău, având hramul Schimbarea la față și Sfântul Ștefan cel Mare, este punctul central al acestei călătorii deosebite.
Schitul Cerebuc, cu hramul Sfântului Prooroc Ilie, aparține de Mănăstirea Muntele Ceahlău. A fost înființat pe locul unei mai vechi sihăstrii, atestată documentar prin 1611.
Mănăstirea Durău, cu hramul Buna Vestire, datează de la începutul secolului al XVII-lea, când era un schit de maici. Mai târziu, a fost schimbată din mănăstire de maici în mănăstire de călugări. Actuala biserică s-a zidit între anii 1830-1835. Pictura din interior a fost executată de Nicolae Tonitza, între anii 1935-1937.
Urăm drum bun celor care îndrăznesc să parcurgă această cale, plină de frumuseți, mistere și har.
Sărbătoarea Muntelui Sfânt Ceahlău
Există o tradiție privitoare la Sărbătoarea muntelui printre sătenii care locuiesc pe muntele Ceahlău. Ei urcau cu o zi înainte de sărbătoare pe munte, pentru a prinde pe culmi răsăritul de a doua zi. Cum răsărea soarele, oamenii se sculau în picioare, cu fața spre răsărit și mulțumeau Celui Unic, Cerului, că li s-a dat prilejul să mai urce încă un an pe munte și să trăiască clipe fericite de înălțare sufletească. După un răstimp de contemplare, se așezau la masă, continuând petrecerea din ajun. Rămâneau pe munte până după masa de prânz, apoi coborau, pentru a ajunge în sat înainte de apusul soarelui.
Se spunea că apusul soarelui trebuia să-i prindă pe oameni la casele lor, ca să le meargă bine tot anul.
Aceasta urcare colectivă pe munte a fost asimilată de biserica creștină în sărbătoarea zilei Schimbării la Față.
Text: arhivă
