Urșii coboară tot mai mulți și tot mai des în satele de pe Valea Muntelui, ultima alertă fiind dată chiar în seara de 16 septembrie, tot la Bicaz Chei și tot în zona carierei. Asta, la câteva ore după ce autoritățile din Neamț au decis un calendar foarte scurt pentru a fi gata să intervină în cazul atacurilor ursului din interiorul localităților. Cu o zi înainte de a lua această decizie, autoritățile s-au întâlnit la masa verde și au dezbătut – în regim de urgență – problema. Concluzia a fost cuprinsă într-o hotărâre de Comitet Județean pentru Situații de Urgență Neamț, din 16 septembrie, care stabilește termene foarte scurte de pregătire.
În centrul acestei hotărâri se află medicul veterinar, care va putea interveni pentru adormirea ursului care nu a putut fi alungat doar după ce va obține autorizație de port armă cu tranchilizant. Demersul va fi urgentat de IPJ Neamț, având în vedere că este vorba de o situație de urgență. Iar ca să poată interveni în mod real, medicul veterinar va trebui să încheie protocoale de colaborare cu Direcția Silvică Neamț și cu primăriile nominalizate. El nu va mai avea și obligația să-și cumpere pușca. Această obligație revine DSVSA Neamț – până pe 15 octombrie – și primăriilor – până pe 14 octombrie – nominalizate de CJSU Neamț.
Pe linia adormirii ursului, Garda Forestieră, ca parte în comisia de intervenție, nu mai are nici o obligație în hotărârea CJSU Neamț. Singurul prerogativ este de a transmite primăriilor vizate lista fondurilor de vânătoare private și de stat și persoanele de contact, împreună cu Direcția Silvică Neamț. Asta, deși prin OUG 82, Garda Forestieră este abilitată să suplinească gestionarul fondului de vânătoare din zona unde apare ursul, pentru intervenția permanentă sau imediată, chiar dacă primăria din localitatea respectivă are sau nu încheiat contract cu gestionarul. Este situația de excepție prevăzută la art. 3: „Prin excepție de la prevederile art. 2 alin. (3) lit. c), în situația în care nu există contract de prestări servicii de permanență/intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun încheiat între unitatea administrativ-teritorială și gestionar sau în cazul în care personalul tehnic de specialitate angajat al gestionarului nu se prezintă imediat la acțiunea de intervenție, din echipa de intervenție face parte personalul tehnic de specialitate al Gărzii forestiere”. La intervențiile din ultima vreme, cum a fost cazul ursului prins într-o împletitură de sârmă din gardul unei teren din Bicaz Chei, de la finele lunii august, primarul n-a avut succes cu Garda Forestieră.
Cât despre primării, care sunt obligate să-și cumpere o armă de tranchilizare, rămâne de văzut cât de rapid vor rezolva problema. Vizate de decizia CJSU Neamț sunt, în ordine alfabetică, localitățile din zona de munte: Bicaz Chei, Bicazu Ardelean, Dămuc, Tașca, Bicaz, Tarcău, Pangarati, Alexandru cel Bun, Piatra Neamț, Tazlău, Hangu, Poiana Teiului, Farcașa, Borca, Pipirig, Grințieș, Ceahlău.
Conform informațiilor furnizate de ISU Neamț, anul acesta au fost înregistrate 26 de apeluri la 112 pentru semnalarea prezenței unui urs, 13 dintre acestea vizând comuna Bicaz Chei.
Iată HCJSU Neamț 87 adoptată joi, 16 septembrie:
HCJSU nr. 87_2021C.I.