Noul loc de joacă din ștrand, deschis publicului în 22 august, a fost închis temporar de către Primăria Piatra Neamț după ce duminică, 26 septembrie, o fetiță în vârstă de 5 ani a căzut de pe o punte de trecere. Fetița a fost dusă de urgență la spital unde i s-au făcut mai multe controale. Conform examenului pe Computer Tomograf (CT) efectuat, fetița nu prezenta leziuni. Totodată, cei de la Protecția Consumatorului desfășoară o anchetă pentru a constata dacă spațiul în cauză este sigur pentru cei mici.
„Duminică, în jurul ora 16:30, am primit un telefon prin care am fost anunțat că la locul de joacă din ștrand a avut loc un accident. Am mers acolo și am luat decizia de a închide parcul pe loc pentru a vedea ce s-a întâmplat, dacă a fost vreo defecțiune a unui tronson sau poate din alte cauze. Am mers la spital să mă interesez de starea fetiței în vârstă de 5 ani, a făcut un CT și nu a ieșit că a suferit vreo leziune. A căzut pe o parte. În regulament scrie că copiii până în 7 ani trebuie să fie atenți și supravegheați de părinți. Din înregistrarea video tatăl fetiței vorbea cu o altă persoană în momentul în care s-a întâmplat nefericitul eveniment. Locul de joacă este omologat, doar că sunt unele tronsoane care sunt mai complexe și copiii trebuie supravegheați mai atent. Sunt date în lucru trei platforme pentru cele trei zone care mi s-au părut mie mai complexe, iar constructorul m-a asigurat că nu vor loc accidente. Până vom pune alte panouri de avertizare, mai mari, cu mai multă grafică și mai puțin scris, locul de joacă va rămâne închis”, a declarat Marius Irimia, viceprimarul municipiului Piatra-Neamț.
„Am fost ieri într-o acțiune de control la locul de joacă din ștrand, unde o fetiță a căzut de pe o punte de trecere. În momentul de față spațiul este închis temporar. A fost o măsură luată de aparatul administrativ, iar noi am solicitat o serie de documente pentru a vedea dacă există acreditare. Din ce am înțeles, copilul nu este rănit, tartanul i-a atenuat șocul la impact”, a declarat Vlad Ciurea, comisar șef adjunct CJPC Neamț.
În data de 30 august, Primăria municipiului a solicitat constructorului S.C. Justin`s Design GMBH Stuttgart, sucursala Oradea, să suplimenteze măsurile pentru siguranța de exploatare.
Inna Teodorescu
N.R.: Așteptăm postarea pe facebook în care să fie anunțate accidentul și închiderea locului de joacă.