Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu a susținut astăzi, 29 septembrie, o conferință de presă în care a discutat despre situația din instituțiile școlare în condițiile creșterii rapide a numărului de cazuri noi COVID-19. El a explicat să sunt luate în considerare două variante: „Încă o dată pentru a fi clar: varianta 1 este aceea în care rămânem pe prevederile actuale (n.r. odată ce incidența cazurilor depășește 6 la mia de locuitori școlile urmează să funcționeze online), varianta 2 este aceea de preluare în școli a modului de funcționare al grădinițelor în care nu există o raportare la un anumit prag. Este vorba de o variantă în care se face decuplarea între modul de funcționare al școlilor și rata de incidență în localitate. Astea sunt variantele principale de lucru. Grădinițele nu sunt dependente de rata de incidență din localitate, sunt dependente de numărul de cazuri care apar într-o anumită grupă sau într-o anumită unitate de învățământ preuniversitar. Voi susține în paralel amplificarea procesului de testare, în ce mod se va face aceasta vom stabili împreună cu Ministerul Sănătății și INSP”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Conform informațiilor furnizate de ministru, decizia ar urma să fie luată până cel târziu vineri, atunci urmând a fi comunicate scenariile care se vor aplica pentru săptămâna următoare.
Edupedu.ro anunța pe surse în această dimineață că pragul de infectări de 6 la mie până la care puteau funcționa fizic școlile ar urma să fie eliminat începând de vineri, 1 octombrie, propunerea venind chiar din partea ministrului.
M.N.