Mesagerul de Neamţ este onorat să fie partener media alături de alte nume mari ale presei naţionale (Caţavencii, Evenimentul Zilei, HotNews sau Agerpres) în cadrul evenimentului naţional „Noaptea cercetătorilor europeni”. Organizatorul local al evenimentului este Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, prin Muzeul de Istorie şi Etnografie din Târgu Neamţ şi se va desfăşura pe 24 septembrie.
„Pe 24 septembrie, la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Târgu Neamţ vor avea loc activităţi interactive ce vor veni în întâmpinarea celor interesaţi cu ateliere de pedagogie muzeală legate de arheometalurgie şi fierărit tradiţional realiuat de domnul Ioan Olaru, arheologie experimentală, prezentarea unor piese de armament şi accesorii militare din cele două războaie mondiale. Evenimentul se va încheia cu o conferinţă intitulată Patrimoniul istoric ne priveşte. Cercetări argeologice recente în zona Târgu Neamţ. Accesul va fi gratuit, iar participanţii vor putea participa la o tombolă cu premii, de aceea vă aşteptăm în număr cât mai mare. Activităţile vor începe la ora 10 şi se vor încheia la ora 20”, ne-a spus arheolog dr. Vasile Diaconu de la Muzeul de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ.
C.T. STURZU
Video/Spectacolul unde muzica devine alinare: „Vis de Crăciun” aduce lumină în suflet copiilor din spitale și bătrânilor singuri din Bacău- Foto/Intervenții ale polițiștilor locali din Bacău pentru salvarea oamenilor străzii
- Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril
- Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău
- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online





