Interviu cu primarul Vasile DORNEANU
– Cum a sprijinit administrația locală școlile în toată aceasta perioada de pandemie cu materiale sanitare și tablete?
Unitățile de învățământ și-au desfășurat activitatea în condiţiile speciale impuse prin ordinele comune ale miniștrilor sănătății și educației referitoare la organizarea activității în cadrul instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Cu toții am fost puși în faţa unor noi provocări, iar gestionarea activității școlare a presupus o atenție specială, pentru că implică sute de copii care s-au aflat în același timp într-o locație. Primăria a efectuat periodic dezinfecția spațiilor școlare și a distribuit măști elevilor, iar Inspectoratul Școlar a repartizat măști și 50 de tablete elevilor. Din punctul meu de vedere, am considerat că trebuie să primească tablete școlare toți elevii, indiferent de situația lor materială și, anul trecut, am întocmit și depus proiectul european „Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice online în comuna Pipirig, județul Neamț” prin Programul Operațional Competitivitate. Proiectul a fost aprobat printre primele din județ și în luna mai anul acesta am semnat contractul de finanțare. Valoarea totală a proiectului este de 1.545.976,05 lei. Practic, Primăria Pipirig va da tablete tuturor elevilor de la toate școlile din comună, aproape 900 de tablete, precum și laptopuri pentru toți profesorii – 65 de laptopuri. În acest moment, suntem în etapa de evaluare a ofertelor în cadrul procedurii de achiziție publică, pe care sper să o finalizez cât mai repede, pentru a semna contractul cu furnizorul iar tabletele și laptopurile să ajungă la elevi, respectiv la profesori.
– Care sunt cele mai importante investiții pe care le-aţi realizat în școlile din comună în ultimii ani?
Cele mai mari investiții le fac prin proiecte și toate aceste proiecte sunt făcute de Primărie fără nicio contribuție din partea școlii. În acest moment, implementez în școlile din comună patru proiecte, trei europene și unul guvernamental, cu o valoare totală de peste 80 de miliarde de lei vechi. Pe lângă proiectul invocat anterior, cel referitor la achiziția de tablete școlare mai implementăm unul, tot pentru îmbunătățirea infrastructurii de tehnologia informației, depus prin GAL Ceahlău și finanțat prin AFIR respectiv “Îmbunătățirea infrastructurii TIC pentru dezvoltarea învățămantului electronic (e-learning) la Liceul Tehnologic Ion Creangă din comuna Pipirig, judetul Neamţ”, care însă vizează construirea unei rețele de calculatoare și dotarea sălilor de clasă de la Liceul Tehnologic Ion Creangă cu echipamente electronice precum videoproiectoare, camere web pentru videoconferințe, multifuncționale, etc. Suntem la finalul achiziției de echipamente. De asemenea, tot printr-un proiect cu finanțare europeană construiesc o clădire nouă la Liceul Tehnologic pentru elevii de la învățământul liceal și profesional cu săli de clasă, ateliere pentru practica elevilor, grupuri sanitare, vestiare, etc. și căreia îi asigur și toate dotările necesare unei activități didactice de calitate pentru elevii de la cele două specializări: Fabricarea produselor din lemn și Industrie textilă. Proiectul se numește “Modernizarea infrastructurii educaționale a Liceului Tehnologic Ion Creangă, comuna Pipirig, județul Neamț”, este finanțat prin Programul Operațional Regional, prin ADR Nord-Est, axa prioritară 10, obiectiv specific 10.2, iar valoarea totală a investiţiei este de 2.395.637,14 lei. În acest moment, suntem în plin proces de execuție a lucrărilor, clădirea este aproape la “roșu”, lucrăm la asigurarea utilităților și a finisajelor. Din păcate, explozia prețurilor la materialele de construcții ne afectează. Cel de-al patrulea proiect se referă la Reabilitarea şi extinderea Şcolii Pluton, în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare. Este un proiect mai vechi, finanţat de MDLPA, prin PNDL. În luna mai, am semnat la București un act adițional la contractul de finanțare și am obținut o finanțare de 3.927.831 lei. De atunci, am obținut toate avizele necesare și am finalizat proiectul tehnic. Se întocmește documentația de atribuire pentru achiziția lucrărilor și vreau să văd dacă OUG nr. 15, publicată în M.O. pe 31 august, ne influențează.
Învățământul online nu va putea înlocui cu succes învățămâtul față în față
– Sunteți profesor, ați lucrat la catedră, comunicați atât cu cadrele didactice, cât și cu elevii sau părinții. Cum credeți că s-au descurcat elevii, dar și părinții cu sistemul de învățământ online?
Am să fac o afirmație care probabil o să deranjeze: elevii, părinții și chiar o parte dintre profesori nu s-au descurcat cu învățământul online și niciodată învățământul online nu va putea înlocui cu succes învățămâtul față în față. Oricât de mult ar evolua tehnologia, activitatea didactică presupune, în primul rând, o relație specială profesor-elev care necesită interacțiunea/prezența fizică a celor doi actori educaționali. Pe de altă parte, mijloacele moderne trebuie integrate obligatoriu în activitatea didactică de la clasă, astfel încât învățâmântul online să devină complementar învățământului față în față. Sper ca în anul școlar 2021-2022 școlile să rămână deschise indiferent de evoluția pandemiei, deoarece pierderile pentru elevi sunt imense, uneori irecuperabile și nu mă refer doar la achiziția de cunoștințe și formarea de abilități, ci la pierderile pe care copiii noștri le au în plan psihologic, afectiv și social.
– Cum stimulați performantele școlare ale elevilor, dar și performantele profesionale ale cadrelor didactice din comună?
Ca profesor, dar și ca primar consider că performanța trebuie să fie scopul activității noastre și că ea (performanța) trebuie răsplătită. De aceea, încă din primul an de când am fost ales primar, am hotărât să premiez și să recompensez financiar elevii și studenții cu rezultate deosebite la învățătură. Astfel, an de an, ofer diplome și premii în bani elevilor care obțin rezultate deosebite la olimpiadele școlare și la examenele de evaluare națională și bacalaureat, dar și studenților din comuna Pipirig, care absolvă facultatea ca șefi de promoție. De exemplu, anul acesta am stabilit deja și voi oferi în perioada imediat următoare câte 1.000 de lei elevilor care au obținut minimum media 9 la examenul de evaluare națională de la sfârșitul clasei a VIII-a și elevilor de la Liceul Pipirig care au promovat examenul de bacalaureat. Din păcate, în ultimii ani, conducerea școlii nu apreciază activitatea de la clasă a colegilor mei profesori și nu stimulează performanța, iar rezultatele la examenele naționale nu fac cinste școlii și comunității. Mi-aș dori să ofer elevilor mult mai multe premii. În anii trecuți, am sprijinit financiar concursurile extracurriculare desfășurate în școală. De asemenea, am alocat de la bugetul local fonduri pentru bursele elevilor, deoarece suma repartizată de la bugetul de stat a fost foarte mică. Suma solicitată în luna aprilie de conducerea Liceului Tehnologic Pipirig la Inspectoratul Școlar pentru bursele elevilor a fost de doar 36.000 pentru anul 2021, în condițiile în care la școlile din comună învață peste 1.000 de elevi, iar școlile din alte localități cu mai puțini elevi au primit sume și de 10 ori mai mari. Nu mi s-a părut deloc corect. Tot în domeniul protecției sociale, printr-un alt proiect, Primăria Pipirig și DGASPC asigură fondurile pentru elevii de la clasa de after-school.
– Care este proiectul dumneavoastră de suflet pentru învățământul din comuna Pipirig pe care ați dori să-l realizați?
Sigur că fiecare proiect este foarte important, deoarece el înseamnă o investiție în comună și aduce plus valoare activității didactice. Dar dacă m-ați întrebat de proiectul de suflet, acesta este „Modernizarea infrastructurii educaționale a Liceului Tehnologic Ion Creangă, comuna Pipirig, județul Neamț” pentru că dintotdeauna mi-am dorit să avem un liceu în comuna noastră și m-am implicat total în ceea ce a necesitat acest lucru. ”Povestea” a început prin 2010 când, în calitate de responsabil CEAC la nivelul școlii, împreună cu alți colegi profesori și cu conducerea de atunci a liceului, am întocmit toate documentele necesare și le-am trimis la ARACIP. După evaluările făcute de experții de la ARACIP, am obținut autorizația provizorie, iar după 3 ani autorizația de funcționare pe două domenii de pregătire cu calificările profesionale: Tehnician în prelucrarea lemnului și Tehnician în industria textilă. Acum, prin acest proiect, voi reuși să creez și infrastructura necesară desfășurării unei activități didactice de calitate. Însă, n-am înțeles de ce directoarea școlii nu-și dorește clase de a IX-a liceu și, în ultimii doi ani, a solicitat în planul de școlarizare doar clase de învățământ profesional.
A consemnat C.T. STURZU