Orașul Bicaz, de la poalele muntelui Ceahlău, are și în anul de grație 2021 un spațiu denumit pompos piață agroalimentară. Situată după primul rând de blocuri, chiar în centrul orașului, piața a rămas la discreția celor care intermediază între producători și cumpărători, numiți în mod popular samsari. Niciun producător adevărat din zona montană nu riscă să vină să-și expună produsele aici, deoarece nu are condiții minimale.
Cei care trăiesc de pe urma acestei activități se încăpățânează să vină zilnic și oferă fructe și legume, oale, borcane, obiecte de uz casnic, în condiții improprii unui comerc civilizat. Primăria a făcut o „investiție” în niște căsuțe-tarabe jalnice, pe care acum încearcă să o amortizeze. Chiria pe lemnele prinse în cuie, care poartă denumirea de căsuțe, este de 16 lei pe zi, în condițiile în care este neizolată, fără sursă de curent electric. Este modul în care edilii și aleși locali consideră că s-au achitat de toate sarcinile pe care le au față de vânzători și clienții lor.

Reporter Cristina Iordache
Operator imagine Bogdan Călian