Mâine, 15 octombrie, se va desfășura proba scrisă din concursul pentru directori și directori adjuncți de școli. Din cei 221 de profesori înscriși pe posturile din 192 de școli din Neamț, doi au anunțat că nu se pot prezenta, fiindcă sunt infectați cu covid. „Avem acest ordin nou adoptat de Ministerul Educației și publicat în Monitorul Oficial din 13 octombrie, care permite candidaților aflați în izolare sau carantină la data stabilită pentru proba scrisă să anunțe comisia județeană de organizare a concursului. Înștiințarea se face printr-o declarație pe proprie răspundere transmisă pe mail. Până în această după-amiază avem doi candidați care ne-au comunicat că nu vor susține proba de mâine”, a declarat Gabriela Banu, directoarea Casei Corpului Didactic Neamț și președinta comisiei. Profesorii care nu se pot prezenta acum, vor putea susține examenul în data de 28 octombrie, în condițiile în care dovedesc cu documente medicale că la data de 26 octombrie sunt apți.
Candidații care susțin proba mâine trebuie să intre până la ora 9 în sălile de examen unde sunt repartizați în cele 11 clase de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț, care pune la dispoziție și sistemul de supraveghere video-audio. În această după-amiază, aparatura a fost testată, aceasta fiind instalată inclusiv în spațiul unde se vor descărca subiectele. Testul începe la ora 10.00, va fi sub formă de grilă cu 50 de întrebări și va dura două ore. Corectarea testelor grilă se face în fața candidatului: doi evaluatori pun un șablon pe foaia de concurs și, astfel, notarea este identică. Calendarul concursului, inclusiv cu a doua probă pentru cei infectați, poate fi studiat aici:
4_6001328407944628959C.I.
Un comentariu
🤦♀️ O fi concurs in sensul DEX-ului? Cine sa mai creada asta? Unii deja au anuntat ca revin pe functii si ca schimbarea din septembrie a fost doar o pauza… Seamana in acest caz mai mult cu reconfirmarea prietenilor acelora ce sunt la locul potrivit momentan..
Rămâne ca doar demnitatea si onoarea comisiei sa redea sensul cuvantului concurs.