În județul Neamț, cea mai mare notă la testul grilă, la concursul de directori și directori adjuncți de școli, este 9,20, fiind obţinută de 3 profesori. Alte 4 cadre didactice au nota 9, iar admiși la limită, cu nota 7 sunt 15 profesori. Dintre toți cei 221 candidați, care au intrat la proba scrisă, doi au lipsit fiindcă sunt infectați și 6 nu s-au mai prezentat. Au fost 213 profesori, care au susținut testul, iar 64 au picat.
Procentul de promovare este 66,6%, ușor peste cel național de 65,8%. Aceasta este situația înainte de contestații, care pot fi depuse până duminică, 17 octombrie, la ora 12:00. Cu toate că testul scris a fost sub formă de grilă, fiecare lucrare fiind corectată de doi evaluatori de față cu profesorul candidat, contestații au fost înregistrate încă de ieri. Notele după contestații vor fi aflate pe 20 octombrie. Din rezultatele publicate de Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț, se poate observa că directori cu vechime în funcție au avut dificultăți la acest test – standardizat și axat pe abilități cognitive, de conducere și pe cunoștințe legislative:
Candidații au dat testul scris la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamț. Au avut la dispoziție două ore pentru a răspunde la 50 de întrebări cu un singur răspuns. Testul standardizat a fost structurat în următoarele subteste: analogii (6 întrebări), raționament verbal (9 întrebări), situaționali-leadership (6 întrebări), cunoștințe manageriale (9 întrebări), legislație și metodologii (11 întrebări). Cum au fost testele, în documentele următoare:
test directori test directori sablon(C. IORDACHE)
2 comentarii
Profesori cu 3.40- 3.60 – 4.00?
Glumiti?
Profesori care ,,taie” in carne vie ?
Ar fi fost benefic și interesant, în același timp, ca la aceste concursuri să participe și oameni din afara sistemului.
Sunt convinsă că mulți dintre cei care au văzut testele au încercat să răspundă întrebărilor. Și n-ar fi o surpriză ca mulți să fi răspuns corect la majoritatea întrebărilor.
Un peste alta, concluzia este asta: peștele de la cap se-mpute.
Iar realitatea acestor zile confirmă proverbul.