Subiectul abordat de această dată de preotul Constantin Țuțuianu, care nu se sfiește să comenteze teme din viața clerical, considerate tabu de unii, este cel al moaștelor diferiților sfinți, apărute peste tot în lume și în țară, dar și al părticelelor din Sfânta Cruce.
Cetatea Vaticanului și prietenia cu Papa Ioan Paul al II-lea
Preotul Constantin Țuțuianu ia în derâdere unele dintre practicile din seminariile din țară, care au pretenții, uneori exagerate, de la elevii lor. Un astfel de exemplu este cerința de a se întoarce la școală, la începutul anului școlar, cu o adeverință sau scrisoare de recomandare de la un preot prin care să demonstreze activitatea desfășurată în timpul vacanței.
„Venea la mine un elev de la seminar și mă ruga să-l ajut cu scrisoare de recomandare ce a făcut el în vacanță, pentru comunitate, pentru evoluția lui spirituală, pentru că îi cereau la școală o asemenea recomandare. Și, de obicei, eu îi spuneam: scrie tu acolo ce crezi de cuviință și eu semnez, pentru că vroiam să-l ajut. Vine la mine, la un moment dat, după vacanța de vară, îi trebuia o adeverință mai complicată. Îmi aduce un document, ca urmare a unei adrese a Arhiepiscopiei de la Iași, în care spunea că trebuie să ducă o dovadă și să spună ce activitate liturgică și pastorală a desfășurat pe timpul vacanței, culturală, ecumenică, în folosul comunității. Când am văzut această comică dorință a lor, i-am redactat adeverința și am spus acolo că: A desfășurat, pe timpul vacanței, o activitate foarte importantă, contribuind ca reprezentant al nostru la întărirea relațiilor dintre Cetatea Vaticanului și Valea Viei, mergând cu mesaj personal la prietenul meu, Papa Ioan Paul al II-lea. Mai mult, i-a impresionat pe italieni ținând conferințe. Ce se întâmplase, de fapt? Părinții lui lucrau în Italia și l-au chemat și pe el, acolo, în vacanță. Și dacă ei doreau o activitate atât de elaborată de la un elev de seminar… Am adăugat: Această activitate atât de meritorie tânărul a desfășurat-o ca urmare a faptului că este ucenicul nostru și nu putea să fie altfel decât la înălțimea așteptărilor noastre… Și nu l-au mai trimis, după aceea, vreodată să îi mai dau vreo adeverință”.
Moaștele celor 14.000 de prunci uciși de Irod
„Am fost zilele trecute la mănăstirile Moldovița, Sucevița, Putna și Sihăstria Putnei, Rarău și Sihăstria Rarăului. Dar, la oricare ne-am duce, plus la diverse biserici din țară, acum este această modă a moaștelor. Cea mai hazlie dintre ele mi se pare, cea cu părticele din moaștele celor 14.000 de prunci uciși de Irod. 14.000 este o cifră legendară, a fost transmisă și prin colinde… Dar, întâi de toate nu au existat acolo 14.000 de prunci, dar fie și așa. Fiecare familie și-a înmormântat copilul cum a putut. Cum se face că, după atâtea sute de ani, când osemintele omului matur nu se mai găsesc, se transformă în praf și pulbere, ei au găsit și moaștele pruncilor, care aveau până într-un an atunci când au murit. Chestiuni de genul acesta sfidează credința și bunul simț al fiecărui om… O altă legendă incredibilă este cea a părticelelor din Sfânta Cruce. Dacă ar fi să adunăm toate părticelele pe care pretind unii că le dețin, acea cruce ar avea multe tone. Iar, la Sfântul Ioan Botezătorul și la ceilalți apostoli, tot așa… ar fi mult mai mulți. La o biserică am văzut la un moment dat trei baldachine cu moaște care mai de care. Și l-am întrebat pe preot, fără dorința să îl persiflez, de unde le-a adus, unde le-a găsit? Și el mi-a răspuns că la mănăstirea cutare, din Bulgaria, mergeți acolo și vă dă câte moaște doriți și de la ce sfânt doriți, pentru 5.000 de euro. Ce se întâmplă? Era tradiția aceasta, care acum s-a pierdut, ca după șapte ani să dezgropi osemintele călugărilor și să le așezi într-o gropniță. Și îmi spunea preotul respectiv că el s-a dus la mănăstirea aceea și a fost dus într-o sală mare plină de moaște și a fost întrebat: Ce vrei? Că ei aveau moaște într-ales, cu câteva mii de euro. Asta-mi amintește de o discuție legată de sortimentele de vin, cu cineva care fusese șeful Vinalcool. Și l-am întrebat de unde sunt sortimentele acestea așa de multe și diferite de vin? Și el mi-a răspuns: foarte simplu, se scot pe o linie de îmbuteliere și avem etichete, cu Zariștea, Busuioacă de Bohotin, mă rog… Și anunță, s-au terminat etichetele. De care sunt la rând? Păi, avem de Valea Călugărească. Pune acolo! Nu contează, indiferent de sortiment noi avem etichete și ele se dau mai departe în comerț. Așa se explică cum, oriunde ne-am duce, în Piatra Neamț, în București ori în sătucul de departe, peste tot găsim Grasă de Cotnari și Busuioacă de Bohotin. Iar suprafața pe care se cultivă struguri acolo este infimă raportat la cât vin ar trebui ei să scoată. Ori, nici n-au trecut aceste sticle, cu tot soiul de vinuri, pe lângă struguri”.
Sfântul Neculai și cele două mâini drepte ale sale
„Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae este la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, unde sunt înmormântați Brâncovenii. Și în Biserica din Bari, în Italia, este depusă racla Sfântului Nicolae, cu moaștele intacte, fără să-i lipsească mâna dreaptă. Acum câțiva ani un reporter s-a dus la preotul din București și i-a spus: Avem declarația episcopului din Bari care susține că moaștele Sfântului Nicolae sunt depuse acolo, intacte și este și fotografia. De unde este această mână dreaptă a sfântului, ferecată în aur și argint, atunci? Și preotul, în loc să tacă, a răspuns așa: La mâna asta s-a închinat Mihai Viteazul. Iar academicianul Alexandru Elian a spus că asta este mâna Sfântului Nicolae. Ori, discuția era că aici se află o mână, iar la Bari, alte două mâini. Faptul că Mihai Viteazul s-a închinat acolo, nu este un argument. Academicianului Alexandru Elian eu i-am fost ucenic și este un excepțional latinist și are o lucrare «Inscripții grecești din România». Traduce astfel de inscripții, iar pe racla mâinii Sfântului Nicolae din București era scris în grecește. Faptul că academicianul a tradus acel text nu înseamnă că el a și certificat proveniența acesteia. Preotul care se împăunează și cu titlul de doctor, s-a dovedit a fi flașnetarul de serviciu. Pe mine m-a amuzat această impostură intelectuală. Nici măcar nu și-a pus problema că autenticitatea acestor moaște trebuie cineva să o ateste”.
Sfântul Gheorghe Pelerinul, sfântul orașului Piatra Neamț
„Noi, aici, în Piatra Neamț ne putem mândri cu Sfântul Gheorghe Pelerinul, care era Moș Gheorghe Lazăr și care a intrat în rândul sfinților în 2018. Moș Gheorghe Lazăr era un țăran din Ardeal, omul și-a lăsat familia, a fost în pelerinaj pe la locurile sfinte, în Ierusalim, a fost la Muntele Athos. Când a ajuns la Piatra Neamț el a umblat vară și iarnă cu capul descoperit și cu picioarele goale. Încălţările i le furase cineva și atunci el a zis: Dumnezeu a vrut așa! El se ducea la Biserica Sfântul Ioan Domnesc și se închina. Și a murit în noaptea de 15 august 1916 și omul acesta a trăit 25 de ani în turnul bisericii, era tot cu crucea și cu psaltirea în mână de câte ori mergea pe stradă și spunea rugăciuni. Și lumea de atunci îl aprecia, pentru spiritualitatea lui, spre deosebire de lumea de astăzi care ar spune: Ei, da, un boschetar! Doamna Elena Cuza îl iubea și îl invita la masă, preotul de aici îl invita la el, Dumitru Lalu l-a protejat! Oamenii aceia aveau respect pentru astfel de oameni și atunci când l-au înmormântat a venit un sobor mare de preoți, oameni de cultură, oamenii de vază din toate domeniile, la înhumarea unui sărăntoc cum era el. După 18 ani, în 1934, era familia Trofin, aici în zonă, și Dumitru Trofin a crescut văzându-l pe Moș Gheorghe cu psaltirea în mână. Și atâta respect a avut pentru el că l-a luat de exemplu și s-a călugărit. El, ajungând mai apoi stareț la Mănăstirea Râșca, și-a pus în gând să ia osemintele lui Moș Gheorghe de aici și să le ducă acolo, la el, să le aibă aproape. A venit, l-a deshumat și i-a luat trupul cu căruța cu cai. Când au ajuns la intersecția drumului spre Văratec, caii s-au oprit și n-au mai vrut să mai meargă. Atunci starețul, dacă a văzut că nici înainte, nici înapoi nu mai vor caii, s-a închinat și a zis: Moș Gheorghe, unde vrei să te duc? La un moment dat caii au luat-o ca năluca spre Mănăstirea Văratec. Și atunci au făcut o slujbă de pomenire pentru Moș Gheorghe și i-au așezat osemintele în subsolul Mănăstirii Văratec, sub altar”.
A consemnat Angela CROITORU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 512, săptămâna 28 octombrie – 3 noiembrie.
