Un gest omenesc, firesc în această perioadă, vine din partea unui asistent medical care lucrează în secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. El a facilitat o donație făcută de o asociație din Germania, care a trimis 30 de paturi noi pentru pacienții celui mai mare spital din județul Neamț. Astăzi, 12 octombrie, paturile se distribuie în secții. „Sponsorizarea făcută de organizația Hilfe fur Osteuropa Todtnau – Deutschland este mai mult decât binevenită. Paturile sunt nou-nouțe, unul costă undeva la 3.000 de euro și vor ajunge în secții, în funcție de nevoi. Apreciem implicarea asistentului Rudi, îmi pare rău că nu-i știu numele complet, dar nu asta contează. Important este că cei care vor în continuare să ajute Spitalul Județean găsesc soluții s-o facă”, a declarat Alexandru Filimon, managerul SJU Piatra-Neamț.
Organizația germană desfășoară activități de întrajutorare în Piatra-Neamț și nu numai încă din anul 2004, prin intermediul Asociației Umanitare „Ursula Honeck”.
C.I.
Un comentariu
Felicitari!!!