Bătrânele de altădată spuneau că strigoaicele încep a umbla de Sfântul Andrei și se risipesc la Sfântul Gheorghe. În superstițiile satelor de altădată, seara de Sântandrei Andrei era considerată magică, înfricoșătoare, dar și plină de oportunități. Sătenii întorceau toate vasele din bucătărie cu gura în jos și le ungeau cu usturoi. Conform tradiției, Sfântul Andrei a fost pescar. Astfel că, în ziua praznicului său, este dezlegare la pește.
În fiecare an, la data de 30 noiembrie, este marcată sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. Acesta se bucură de o cinstire deosebită la noi în țară, fiind considerat Apostolul românilor, cel care a creștinat poporului român. Potrivit tradiţiei, teologilor şi istoricilor, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. În Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea afirma: „Sfinţii Apostoli ai Mântuitorului, precum şi ucenicii lor, s-au împrăştiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Partia, lui Andrei în Scityia, lui Ioan în Asia”. Sfântul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul său Amplias, pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în fiecare an la 30 octombrie. Peștera în care se crede că a vieţuit Sfântul Apostol Andrei, cât timp a propovăduit pe teritoriul românesc, se află la 4 kilometri sud-est de localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa. În vara anului 1944, Peştera transformată în biserică a fost sfinţită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. În biserică, în pronaos, într-o nişă, se află un pat scobit iniţial în piatră, pe care se spune că se odihnea Sf. Apostol Andrei. Trupele ruseşti invadatoare au distrus biserica în secolul trecut, însă abia după anul 1990 a fost reconstruită de către cuviosul monah Nicodim Dincă.
Superstiții despre strigoi
Pasionați de filmele horror, tineri și adulți au uitat credințele străbunicilor lor despre duhuri care îți pot răpi sufletul, despre strigoi care te pot răni mortal, despre ființe fantastice cunoscute până acum două generații. În credințele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sânt Andreiu, la 30 noiembrie, se credea că umblă strigoii. Strigoii și strigoaicele erau descrise ca fiind duhuri de bărbați sau femei moarte, care în această noapte magică iau formă umană și ies din morminte. Superstițiile vechi din comuna Bălțătești, comunicate de dl I. Preutescu etnografului T. Pamfilie garantau existența strigoilor care umblă în noaptea de Sfântu Andreiu. Și pragul casei era uns cu usturoi, dar și alte locuri prin care se credea că strigoii pot intra în casa omului.
În schimb, superstițiile celor din comuna Vânători, povestite de dl. V. Știrbu lui T. Pamfilie, precizau că în seara spre Sf. Andrei, trebuie făcute cruci de usturoi și atârnate pe la ferești, ocoale, hambare, melițoaie, ca sa nu vie strigile (strigoaicele). Alte credințe românești din județul Neamț spuneau că strigoii și strigoaicele sunt un fel de oameni care au coadă, iar la Sfântu Andreiu se ung cu un fel de unsori, ies pe hornul casei și merg pe la crucile drumurilor, unde se bat cu limbile meliței. Alte variante povestite de către bătrâni descriu faptul că, în noaptea spre Sânt Andreiu, toți strigoii și strigoaicele ies din morminte, încalecă pe melițoaiele și melițele de bătut cânepa, iau limba acestor melițoaie și melițe în mâini, drept sabie și se duc la hotarul satului, unde se bat. Se spunea prin unele locuri despre copiii din flori, că se transformă strigoi. Sătenii, pentru a se apăra, își ascundeau coasele și limbile de meliță, se fac cruci cu usturoi pe la uși, ferestre, se întorc cu gura în jos toate vasele.
Usturoiul și dragostea merg doar de Sânt Andrei
Oamenii de altădată mâncau în seara de Sfântul Andrei un fel de turtă înmuiată în usturoi. În această seară, țăranii găteau cam toate mâncărurile cu usturoi, scria etnologul Th. Speranția. Prin unele zone femeile fierbeau grâu sau porumb în apă, le amestecau cu nuci, cu zahăr sau cu miere și mâncau. Întâi împărțeau pe la vecini această prăjitură, apoi o serveau și la ele acasă. Fetele care erau în căutarea dragostei preparau tot felul de amestecuri considerate magice pentru a atrage ursitul. Prin unele sate, fetele amestecau usturoi și tărâțe. Acest amestec stătea pe masă până când fetele începeau să gătească. După masă, luau căței de usturoi, îi legau cu ață roșie și, ieșind afară pe întuneric, legau parul gardului. Cu usturoiul ungeau și obiectele similare celor care au pierit sau s-au furat. Credința era că, în scurt timp, vor intra în posesia obiectelor furate sau pierdute prin descoperirea făptuitorului. Toate aceste ritualuri reprezentau magie, amuzament, interacțiune umană, oricum, distracție mai sănătoasă decât petrecerea a nenumărate ore cu un telefon în mână sau făcând surf pe site-uri lipsite de conținut.
Filonul luptătorilor hristici din Carpați
Sf. Andrei Șaguna
Sf. Andrei Șaguna a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Creștine Ortodoxe Române din Transilvania în decursul secolului al XIX-lea. Anastasie Șaguna s-a născut la 20 decembrie 1808, în localitatea Miscolt, aflată în nord-estul Ungariei. Părinții săi erau aromâni. La 25 de ani, Anastasie s-a tuns în monahism și a primit numele Andrei. Vreme de 13 ani, el a slujit cu râvnă în Biserica Ortodoxă a Serbiei. La 30 aprilie 1848 a fost ales şi hirotonit Episcop al Ardealului. Împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni a prezidat Adunarea Naţională de la Blaj din 3-5 mai 1848. În acel moment, naţiunea română din Transilvania şi-a întocmit şi făcut cunoscut programul revoluţionar paşoptist. Episcopul Andrei Șaguna a fost delegat de Adunare să prezinte împreună cu alţi fruntaşi români din Transilvania, împăratului Austriei, doleanţele naţiunii române. A fost decorat de împăratul Austriei cu crucea de comandor al Ordinului Leopoldin, pentru merite în timpul revoluţiei pașoptiste. A înființat cu banii proprii tipografia arhidiecezană în anul 1850, iar în 1853, tot din banii lui, ziarul „Telegraful român”. În 1861 a înfiinţat „Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (ASTRA), a cărei prim preşedinte a şi fost. Cu concursul şi sprijinul său s-au întemeiat liceele creștin-ortodoxe din Braşov şi Brad, precum și alte multe biserici şi şcoli. După grele și îndelungi confruntări, Episcopul Andrei Șaguna a reușit să despartă Biserica Creștin-Ortodoxă română din Transilvania de cea sârbească. În 1864 a a fost ales Mitropolit al Ardealului. A încercat să reorganizeze biserica română din Transilvania în aşa fel încât aceasta să fie utilă în lupta pentru idealurile naționale românești. A mărit durata studiilor teologice de la 6 luni la 3 ani, urmărind prin aceasta instruirea temeinică a tinerilor, din care să iasă profesori bine pregătiţi. În ziua de 28 iunie 1873, vrednicul Mitropolit Andrei Șaguna a adormit în Domnul. Înmormântarea a fost una simplă, conform dorințelor testamentare ale Mitropolitului Ardealului. A fost îngropat lângă Biserica Sfânta Treime, din comuna Rășinari, județul Sibiu. Slujba de înmormântare a fost săvârșită de un singur preot, ieromonahul Gherman Bogdan, duhovnicul său. Sf. Andrei Șaguna a rămas în amintirea poporului ca un om al rugăciunii și al faptei, fiind tot timpul prezent la sfintele slujbe și în mijlocul credincioșilor. La puțin timp de la trecerea la cele veșnice a Sf. Andrei Șaguna, în popor a luat naștere un adevărat cult popular. În multe case creștinești din Ardeal, chipul Mitropolitului Șaguna era și este așezat lângă icoane, el fiind văzut ca cel care a contribuit decisiv la renașterea vieții naționale, politice, culturale si spirituale a românilor transilvăneni. În ziua de 21 iulie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mitropolitului Transilvaniei Andrei Șaguna, având ca zi de prăznuire 30 noiembrie.
FOTO: Doxologia şi Wikipedia
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 516, săptămâna 25 noiembrie – 1 decembrie.
