Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat decizia astăzi, 16 noiembrie, ca 4.000 de kituri de urgență de uz pediatric, mai exact dispozitive preumplute cu adrenalină, să fie cumpărate, în contextul în care, pe 25 noiembrie, este așteptată autorizarea Agenției Europene a Medicamentului privind vaccinarea împotriva COVID 19 a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. Măsura face parte din activitățile de organizare a campaniei de vaccinare pentru această grupă de vârstă, în România, în așteptarea autorizării.
Autoritățile vor cumpăra dispozitivele preumplute cu adrenalină de tip „EpiPen150Junior”, ca măsură în cazul unor eventuale reacții alergice. Potrivit dicționarelor medicale „Adrenalina este un medicament care contractă vasele de sânge, creşte forţa şi frecvenţa musculaturii inimii, deschide căile respiratorii şi ameliorează anumite simptome ale reacţiei alergice acute”.
Textul integral al hotărârii și anexei ce o însoțește îl puteți găsi mai jos.
HCNSU nr. 103 din 16.11.2021Angela Croitoru