Astăzi, 19 noiembrie, școlile ar trebui să decidă cum învață elevii săptămâna viitoare prin raportare la rata de infectare în localități, de maxim 3 la mie, potrivit ministrului Educației. În județul Neamț mai sunt doar 17 localități cu peste 3 la mie rată de infectare, după datele valabile până în această dimineață și care vor fi actualizate înainte de amiază.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a transmis aseară, într-o conferință de presă, că principalul criteriu pentru cursuri în format fizic este pragul de maxim 3 cazuri la mia de locuitori din localitate și nu rata de vaccinare. Procentul minim de 60% din angajații unei școli să fie vaccinați împotriva coronavirusului pentru ca elevii să poată veni la cursuri a fost condiția impusă în ultimele două săptămâni. După ce în mare parte aceasta a fost îndeplinită și după ce a scăzut numărul de noi infectări, autoritățile vor să revină la incidența în localități. Ministrul Sorin Cîmpeanu a adăugat că normativele vor fi adoptate astăzi. „Având în vedere nivelul foarte ridicat de interes, justificat, pentru modul în care vor putea funcționa școlile, începând de săptămâna viitoare, în urma consultărilor detaliate pe care le-am avut între Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, vă pot spune următoarele lucruri valabile pentru acest moment, stadiul pentru acest moment. Este în curs de pregătire o Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prin care Ministerele Sănătății și Educației sunt abilitate să dea un ordin comun, în sensul în care sunt deschise activitățile în grădinițe și școli în localitățile care sunt sub rata de infectare de trei la mie, indiferent de rata de vaccinare a personalului din învățământ. Practic, în mai bine de jumătate din teritoriul țării rata de infectare este sub acest prag de trei la mie. De luni, în aceste localități toți copiii din grădiniță și elevii vor putea merge cu prezența fizică fără a ne mai raporta la rata de vaccinare din unitățile de învățământ”, potrivit ministrului Educației.
Scenariile pentru cursuri se decid în fiecare vineri, pentru săptămâna următoare.
C.I.