O slujbă de pomenire la un an de la incendiul din secția ATI a fost organizată duminică, 14 noiembrie, de conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Ceremonia a fost oficiată de preoții George Ovidiu Chirița și Nicolae Buras de la biserica spitalului și a început la ora 18, oră la care s-a produs dezastrul. Asistente și medici din secția ATI, împreună cu șefa policlinicii, s-au alăturat managerului Alexandru Filimon. În predica susținută la finalul slujbei, preotul Buras a comparat tragedia din ATI, în care au murit pe loc 10 pacienți și trei cadre medicale au suferit arsuri, cu Golgota suferinței întru înviere. Au fost pomeniți directoarea de îngrijiri Anca Daniela Patriche, ucisă de soțul ei în spital, în luna ianuarie 2020 și dr. Iosif Koszeghi, care s-a stins în luna decembrie 2020.
La slujbă au participat la ceremonie dr. Felician Dulhai, dr. Pavel Borș, cel care a ajutat la evacuarea pacienților în noaptea incendiului și dr. Cătălin Denciu, medicul care a suferit arsuri grave la față, mâini și torace în încercarea de a salva pacienții din flăcări. Medicul Cătălin Denciu a stat toată slujba alături de soție și la final a fost încurajat de echipa secției ATI.
De cealaltă parte a spitalului județean, la scările din față, rudele celor decedați au aprins candele, duminică la prânz. Pe un baner, alături de fotografia uneia dintre victime, stă scris: „Un an de la tragedie, nimeni în pușcărie – 14.11.2020”.
Cristina Iordache
Imagini Bogdan Călian
Un comentariu
Ultimul cadru e foarte edificator pentru imaginea SJU Neamț.
Detaliile spun totul.