În zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în cooperare cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor și polițiști rutieri din IPJ Neamț au organizat o acțiune pentru verificarea măsurilor de protecție sanitară, prevenirea și combaterea furturilor de animale și a răspândirii pestei porcine africane la porcii domestici, în târguri şi pieţe din judeţ.
Au fost verificate şi 70 de mijloace pentru transportul animalelor vii și a produselor din carne.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.865 de lei, pentru nerespectarea legislației privind circulația rutieră și a legislației sanitar-veterinare.
În activități au fost cooptați și specialiști din cadrul D.S.V.S.A. Neamț.
Amenzi de 32.000 lei și 17 permise reținute de Ziua Națională
Pe 1 decembrie, polițiștii Biroului Rutier și cei ai Biroului de Investigații Criminale din Roman au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere.
„Obiectivul urmărit de polițiști prin aceste activități nu a fost acela de a aplica sancțiuni, ci de a-i determina pe participanții la trafic să respecte regulile rutiere pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele prevăzute de legislația rutieră. În cadrul acțiunii au fost aplicate 35 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32.000 de lei, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 17 permise de conducere. Au fost retrase 2 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale“, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Acțiunile poliţiei nemţene vor continua și în perioada următoare.
Angela Croitoru