Fericiți cei plătiți degeaba de la buget. În afară funcționarilor absolut onorabili de prin instituțiile publice din Neamț, mai avem categoria angajaților de partid impuși pe diverse posturi bine plătite și greu de controlat ca program de muncă. Exemple gârlă, că bani ai întotdeauna, dacă îi prinzi în buget. Chiar și așa, din lumea ocultată a marii familii bugetare privilegiate au început să apară plângeri, pe motiv că unii exagerează dincolo de privilegiile speciale pe care le au. Un fericit pater familia, cu două slujbe bugetare, primite doar pe baza meritelor sale din trecutul luminos și plin de realizări profesionale, și-a văzut visul cu ochii: la o slujbă spune că este la datorie în partea cealaltă și invers, așa că are timp să se joace de-a conspirațiile și răzbunările, făcând și serviciul voluntar de cerber al colegilor din ambele instituții, plus al membrilor partidului care l-a propulsat în funcție. Cu cine vorbesc, dacă nu o fac cu cei de pe lista neagră a altui membru al familiei, după care, cu experiența acumulată în timp, transmite datele într-o manieră specifică anilor `60. Ajutor și-a luat tot din familie, și acesta mufat la bani publici, care duce arta turnătoriei la un cu totul alt nivel. Împreună reușesc o performanță invidiată de restul turnătorilor, să fie eficienţi și să devină periculoși pentru cei care le doresc pozițiile. De urmărit.
Supărare mare, mare, mare. Șeful cel mare de la o instituție județeană, călcat de DNA, începe să regrete că a avut gura mare la petreceri VIP în zona Romanului, dar și în restul județului. Că a împrumutat unui mare mahăr de partid câteva zeci de mii de euroi, că nu i-a dat înapoi, că ce face el ca să-i recupereze, că pe el nu-l face nimeni la bani sau funcție. La masă cu personajul un pic grobian au stat diverși, inclusiv oameni din poliție, care s-au făcut că nu-l înțeleg, că nu știu despre ce este vorba. Probabil că pe măsură ce zvonurile despre o nouă majoritate au prins putere, postul omului cu gură mare care vorbea despre bani mulți a făcut cu ochiul din nou unora și așa s-a ajuns la percheziții. Surpriza ar fi că, zic surse multiple, în casa încă șefului nostru s-ar fi găsit peste 1,2 milioane de euro cash, bani pe care acum trebuie să-i justifice ca să nu rămână fără ei. La suma asta, mai bine rămânea cu împrumutul nerambursat, dacă cumva procurorii și-au băgat nasul în alte daravele de afaceri despre care nimeni n-ar fi trebuit să știe.
După Bacău, Arsene recuperează și ieșeni? „Ziarul de Iași” lansează ca zvon faptul că Maricel Popa, șeful PSD de la Iași, partener cu Ionel Arsene în achiziționarea spitalului modular de la Lețcani, i-ar fi cerut șefului de la Neamț un post pentru un om rămas fără obiectul șefiei. Ar fi vorba despre fostul director de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” de la Iași, Ioan Bârliba pe numele său, care a fost manager vreo 14 ani. Acum se poate ca cererea să se fi întâlnit cu oferta, Arsene fiind interesat să aducă pe cineva străin de Neamț, care să poată pune piciorul în prag exact cât vrea șeful. Și care să nu greșească în schimbare prea mult încât să afecteze, cu voie sau fără de voie, relația cu vechi colaboratori și consilieri. Mai ales că actualul manager a anunțat că vrea să continue curățenia, după ce a provocat plecările șefelor de la Economic și Personal.
V.B.
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 519, săptămâna 16 – 22 decembrie.