S.C. Parking S.A. societate care a preluat, prin concesiune, gestiunea serviciului public de amenajare, întreținere și exploatare a parcărilor publice cu plată, a cerut, printr-o adresă înaintată Primăriei, terenul de pe strada Digului, unde a fost amplasat în trecut Târgul Auto, pentru amenajarea unei parcări publice cu plată. În felul acesta este acoperită indolența extraordinară a unor angajați ai primăriei, care au tergiversat peste 9 luni cu lămurirea situației acestui teren și intrarea în legalitate. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local de joi, 30 decembrie, se regăsește proiectul privind transmiterea ca bun de retur a unui teren către Parking pentru transformarea acestuia în parcare publică cu plată. Dacă inițiativa legislativă locală va trece de votul majorității consilierilor, lucrările de amenajare și contractarea utilităților vor fi suportate de cei de la Parking. Mai rămâne să existe și doritori să ocupe un loc de parcare în zona respectivă.
În contextul în care nu se precizează când vor începe lucrările, trebuie să reamintim că activitatea celor care se ocupă cu gestionarea parcărilor din oraș, va înceta din 28 februarie 2022.
Inna Teodorescu
Un comentariu
De ce să nu existe doritori? Pentru cei care doresc sa ajungă la ștrand, e cea mai buna variantă.