După aproape doi ani de când Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț a internat doar pacienți cu Covid (cu puține excepții), pe baza hotărârii de guvern din 30 martie 2020, iată că acum Maternitatea s-a redeschis. Gravidele nu mai sunt nevoite să plece în Harghita, Covasna, Bacău sau Iași ca să nască, iar femeile cu afecțiuni ginecologice pot fi tratate la Piatra Neamț.
Din cele 67 de paturi, cât are secția Obstetrică-Ginecologie, au rămas 10 paturi pentru ATI post-operator. Este printre ultimele secții redeschise în spitalul județean după scăderea numărului de cazuri cu Covid. „Am primit avizul de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică Neamț în data de 2 decembrie și am început să internăm în Maternitate. Au fost discuții între medicii șefi de secți privind păstrarea paturilor de ATI pentru pacienții post-operator și negativi, avem 10 paturi alocate, restul sunt pentru OG. Se pot organiza, în cazul în care sunt și paciente pozitive, în unul-două saloane separate. Orice pacient care ajunge în UPU este testat, nu internăm fără testare PCR, dar sunt foarte puține cazuri, așa încât ne putem desfășura activitatea în spital în condiții normale”, a declarat Alexandru Filimon, managerul spitalului județean.
Reluarea activității medicale a permis și utilizarea unui salon cu 6 paturi pentru pacienții negativi în modularul ATI din curte. Mai sunt internați pacienți cu Covid în cele două saloane de 5 și 6 paturi, potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Cristina IORDACHE