Testele rapide de salivă pozitive n-au fost confirmate și de analizele prin secvențiere făcute în cazul celor 3 elevi de la licee din Piatra-Neamț, Târgu Neamț și Agapia. Testarea RT-PCR cu probe nazofaringiene pentru coronavirus a avut rezultat negativ, astfel că elevii au putut reveni la cursuri. „În cazul când testarea rapidă antigen cu probe pe bază de salivă are rezultat pozitiv, se face testarea RT-PCR, conform protocolului național. În urma prelucrării probelor prelevate de la cei trei elevi, rezultatele au fost negative”, a declarat Radu Firăstrău, șeful Direcției de Sănătate Publică Neamț.
Problema testelor rapide fals pozitive a fost semnalată recent de dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. După ce 22 din primele 86 de teste salivare au fost infirmate PCR, adică un sfert, ministrul Sănătății a transmis: „Sincer să fiu, într-adevăr, pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive. Testele fals negative, acolo înțeleg, dar pentru testele fals pozitive nu prea înțeleg. Cred că mai sunt încă probleme în obișnuința de a lucra cu aceste teste și chiar de a le interpreta. Ele au un interval, de exemplu, de citire a rezultatului între 15 și 30, vă dau un exemplu concret. Dacă depășești intervalul de 30 de minute și apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv. Dar poate că părinții încă nu știu. Sunt lucruri care mai trebuie studiate”. Prin urmare, autoritățile susțin și testarea PCR pentru un rezultat concludent.
Ieri, un nou lot de 46.800 de kit-uri pe bază de probe de salivă au ajuns la școlile din Neamț, pentru testarea de astăzi.
C.I.