Acuzații de pornografie infantilă în cazul de la Liceul Economic Administrativ din Piatra-Neamț. Elevul care a filmat o scenă cu tentă sexuală, din toaleta liceului, dintre doi colegi, este cercetat după ce a distribuit pe internet filmulețul. Poliția Neamț s-a autosesizat, ieri și i-a audiat pe cei 3 elevi, apoi a declinat cazul către DIICOT Neamț, care are competență de cercetare.
Subiectul a fost adus direct în atenția presei ieri, 19 ianuarie, deși fapta s-a petrecut anul trecut. Eleva și elevul surprinși în toaletă, care acum sunt majori, la acel moment nu aveau 18 ani împliniți. Cert este că toți trei vor fi exmatriculați, acum, la un pas de a absolvi liceul și fapta în sine, infracțiunea de pornografie infantilă, dacă va fi dovedită, va însemna o condamnare de câțiva ani. „Noi, în acest moment, nu putem lua nici o decizie, este anchetă și așteptăm o concluzie. Ceea ce pot să vă spun este că și eu am aflat ieri despre acest incident, fapta este mai veche și, din păcate, pentru liceul nostru, un liceu cu rezultate, apreciat, este o pată”, a declarat prof. Doina Georgeta Gheorghiu, directoarea liceului.
Mai multe amănunte despre caz puteți găsi aici.
C.I.