Ajuns seara târziu la Piatra Neamț, George Simion, copreședintele AUR, a transmis câteva mesaje importante, mai ales în contextul în care sunt făcute, în data de 24 decembrie, zi importantă pentru români. Important, din punctul de vedere politic, este anunțul că AUR are președinte de onoare în persoana lui Călin Georgescu, despre care se vorbea tot mai mult că-și va lansa propria platformă politică.
Iată câteva dintre declarațiile lui George Simion făcute la Piatra Neamț:
*E foarte important să strângem rândurile pentru că, în momentul ăsta avem şansa de a da ţării, în sfârşit, după 32 de ani, o guvernare românească şi de a da ţării, în sfârşit, un preşedinte care să vină din rândul poporului şi să ţină cu poporul!
*În sfârşit avem şansa unui partid al poporului care să conducă în România. Şi de asta, vă rog să fiţi alături de noi, pentru că duşmanii sunt mulţi, sunt din ce în ce mai violenţi. Parc-au turbat satanele care ni se împotrivesc. Nu mai ştiu ce să facă să ne numească-n toate felurile, extremişti, neo-legionari, în fel şi chip.
*Aşa că avem nevoie de voi, avem nevoie de susţinerea voastră! Noi unim toţi patrioţii, toate vocile pentru libertate, le aducem alături.
*Sunt tare bucuros că, pe 15 ianuarie, am reuşit cu cel mai activ europarlamentar, cu Cristian Terheş, să ne unim forţele!
*Astăzi, la şedinţa de partid pe care-am avut-o la Iaşi, domnul Călin Georgescu a acceptat să fie preşedinte de onoare al Partidului AUR! Unitatea face puterea şi aceasta este calea pe care o să mergem şi de acum înainte. Chiar dacă unii ne vor dezbinaţi şi împărţiţi în bucăţi cât mai mici, noi suntem capabili să facem ceea ce ei cred că nu suntem în stare, să luăm 50% plus 1 să luăm o majoritate a voturilor românilor!
*Am mers peste tot prin ţara asta, am fost în Prahova, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Timiş, Arad, Oradea, Satu Mare, Zalău, Maramureş, Cluj, Bistriţa, Suceava, Botoşani, Iaşi.
Şi uite că ajung şi la nemţenii mei dragi, pe care-i iubesc şi-n care-mi pun baza că merg în lupta asta până la capăt!“ (M.N.)
Foto captură Vestea.net