Imaginile de astăzi, 5 ianuarie, de la Direcția Taxe și Impozite Piatra Neamț, arată că mulți cetățeni au ales să plătească la ghișeu datoriile pe care le au față de municipalitate. În legătură cu acest aspect, compartimentul comunicare al primăriei a precizat pentru mesagerulneamt.ro: „Oamenii au început să se prezinte la ghișee pentru achitarea taxelor și impozitelor încă din data de 4 ianuarie, astăzi este aglomerat așa cum se întâmplă la fiecare început de an, cei care doresc să plătească fiind în general persoanele vârstnice.
Pentru buna desfășurare a activității există sisteme de dirijare cozi, oamenii primesc bon de ordine, nu sunt probleme deosebite.
Reprezentanții DTI recomandă contribuabililor să se informeze cu privire la program și să țină cont de pauzele de dezinfecție zilnice din intervalul orar 11.30 -12.00 pentru a evita aglomerația și creșterea timpului de așteptare”.
În primele două zile 3 și 4 ianuarie s-au încasat următoarele sume de bani din amenzi, taxe de timbru, taxe autorizări, taxe certificate urbanism, etc:
- 3 ianuarie – 8114 lei în numerar
- 4 ianuarie – 17 799 lei numerar și 50 276,92 lei virament bancar.
(V.B.)
Foto: Barna Marius