Actualizare: Tribunalul Neamț a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tuturor celor 5 suspecți. Anchetatorii au probat câte două-trei fapte la fiecare din acuzați.
„Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare, a inculpaţilor: -A. D., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 din C.p. ( două infracţiuni) complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 din C.p., rap. la art. 290 alin.1 din C.p. ( două infracţiuni) şi complicitate la fals informatic, prev. de art. 48 alin. 1 din C.p. rap. la art. 325 din C.p. ( două infracţiuni), toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din C.p. – Z. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prev. de art. 291 alin. 1 din C.p., ( patru infracţiuni), complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 din C.p., rap. la art. 290 alin.1 din C.p. ( patru infracţiuni) şi complicitate la fals informatic, prev. de art. 48 alin. 1 din C.p. rap. la art. 325 din C.p., ( patru infracţiuni) toate cu aplicarea acrt. 38 alin. 1 din C.p. – A. A., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din C.p. ( trei infracţiuni) şi fals informatic, prev. de art. 325 din C.p. ( trei infracţiuni), cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.p. . – M. C.-L., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din C.p. ( două Infracţiuni) şi fals informatic, prev. de art. 325 din C.p. ( două infracţiuni), cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.p. Dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13.01.2022 şi până la data 11.02.2022 inclusiv, a inculpatei B. D., , pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din C.p. ( trei infracţiuni) şi fals informatic, prev. de art. 325 din C.p.( trei infracţiuni) cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.p. Constată că inculpatii au fost asistati de apărători aleși”, potrivit încheierii de ședință.
Știre actualizată: Parchetul Neamț cere arestare preventivă pentru toți cei 5 acuzați de vaccinări anti Covid false. În această după-amiază, 13 ianuarie, cererea este judecată la Tribunalul Neamț și decizia va fi pronunțată la finalul ședinței de judecată.
Trei medici de familie – Cristina Macovei (Tașca) și Adina Alungulesei (Țibucani), Daniela Bejan din Miroslovești (Iași) care avea o parte din activitate și la dispensarul din Urecheni, o asistentă medicală, Aida Zabulic și intermediarul Dragoș Archir din Urecheni, sunt cercetați pentru trafic de influență, fals informatic, dare și luare de mită. Anchetatorii au confiscat la perchezițiile din 12 ianuarie documente și circa 120.000 euro. Au fost 25 de descinderi, inclusiv la beneficiarii de certificate de vaccinare false. Suma pentru acest „serviciu” era între 100 și 250 euro, potrivit anchetatorilor.
Dosarul a fost deschis încă din 27 octombrie 2021, după ce Serviciul Județean Anticorupție Neamț s-a sesizat. Rămâne de văzut ce va decide instanța în cazul fiecăruia din cei cinci inculpați.
C.I.