William J. O’Connor, atașatul cultural al SUA a fost miercuri, 23 februarie, în vizită în județul Neamț la invitația Petru Munteanu, directorul Fundaţiei „Împreună pentru solidaritate socială”. La eveniment au participal și mai mulți oficiali ai județului, printre care președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, prefectul Adrian Niță și city managerul Piatra Neamț, Vlad Moscalu.
Fundația „Împreună pentru solidaritate socială” a derulat proiecte cu principalul scop de a îmbunătăți cunoașterea limbii engleze, ultimul dintre acestea fiind „English Language Program for Youth”, care a durat un an și s-a încheiat în decembrie 2021.
Atașatul cultural William J. O’Connor a punctat buna colaborare între România și SUA și a pus accentul pe importanța diplomației pe scena mondială: „Succesul diplomatic constă în a te vedea faţă în faţă cu oamenii şi de a avea o relaţie cu ei. În ultima perioadă, lumea a văzut cât este de important acest succes diplomatic. Ne dorim să avem o relaţie cât mai apropiată faţă de toată lumea”. El a insistat, de asemenea, pe multitudinea de proiecte al ambasadei care pot fi accesate de doritori, în special organizații non guvernamentale.
M.N.