Mica așezare Brateșul Unguresc este situată pe malurile pârâului omonim, la circa 30 kilometri de centrul comunei Tarcău. Cătunul este format din doar câteva case, fiind împărțit de trei județe, respectiv Neamț, Bacău și Harghita. Pe sectorul nemțean locuiesc permanent două familii, cu același nume, Crăciun. Tot aici, funcționează și un district al Ocolului Silvic Tarcău. În timpul verii, populația se mărește, pe aceste locuri poposind locuitori ortodocși și romano-catolici din comunele megieșe. Mica așezare a fost înființată de lucrătorii forestieri veniți după 1915. Tot în acest spațiu a funcționat și o cale ferată forestieră (CFF), pe care circulau locomotive cu aburi și cu ecartament îngust construite la renumita uzină de la Reșița. Cătunul nu a avut niciodată școală și nici magazin. Puținii elevi de aici, de-a lungul anilor, au fost nevoiți să stea în gazdă, uneori și cu părinții, în satul Brateș, la școala primară, sau la Tarcău, pentru gimnaziu. În schimb, cadrul natural în care se află așezarea este de o frumusețe uluitoare, cum numai în Munții Tarcăului se mai poate vedea. Brateșul Unguresc, în zonă centrală, are o intersecție rurală ca oricare alta și nu iese cu nimic în evidență. În schimb, în centrul ei se întâlnesc trei vechi ținuturi, Neamț, Bacău și Ciuc. Totodată, de pe vârfurile din preajmă, când este senin, se poate vedea, la nord, Masivul Ceahlău, apoi Hășmașul Mare la vest, la sud Geamăna, extremitate a Munților Goșmanului, iar pe Valea Trotușului, Munții Nemirei. Totodată, parte din cătun (în maghiară Baratostelep) a fost asimilată, pe rând, de satele Răchitiș, Ghimeș și Făget, din comuna Ghimeș-Făget, județul Bacău. La doar 1,5 kilometri, pe firul de apă ce duce spre Valea Tarcăului, se află Schitul Brateș, pomenit în anumite scrieri și Schitul Vama-Brateș, amintind de vama care era pe vremuri aici, între Moldova și Transilvania. Cu toate că drumurile se înfundă în munții din apropiere, de-a lungul timpului oamenii treceau cu piciorul din Moldova în Ardeal, și invers, pe cărări numai de ei știute. De menționat, Schitul ”Sfântul Ilie Tezviteanul” Brateș oferă serviciile religioase ortodoxe de pe aceste locuri. În curtea schitului este și un cimitir, în care se odihnesc și cei plecați la Domnul din cătunul Brateșul Unguresc.
Nașă și fină, în creierii munților
Pe aceste locuri, principalele ocupații au fost exploatarea masei lemnoase și creșterea animalelor. De prima se ocupau bărbații, iar de cealaltă femeile, care se îngrijeau și de familii. În zona nemțeană locuiesc permanent două familii, paradoxal cu același nume, Crăciun. Mai mult, doamnele au același prenume, Ana. Pentru a le deosebi în acest material, au fost notate și cu apelativele nașa și fina. Ca atare, acolo, în izolarea în care trăiesc, oamenii locului trebuie să colaboreze și să fie foarte apropiați unul de altul. Pe nașa Ana Crăciun am găsit-o, împreună cu soțul, la Schitul Brateș, situat la preț de 20 de minute de mers. Aici, departe de tumultul vremurilor de astăzi, atât localnicii, cât și viețuitorii acestui așezământ duc o viață în liniște, atmosfera fiind tulburată doar de lătratul câinilor care anunță prezența umană sau a anumitor fiare ale pădurii, în special lupi și urși. De Sărbătoarea creștină a ”Întâmpinării Domnului”, la Schitul ”Ilie Tezviteanul”, de pe 3 februarie, a fost puțină lume, fiind și zi de lucru. În schimb, aproape nu există sărbătoare, ca din satul Brateșul Unguresc să nu fie prezent cineva. Mai vin și alți credincioși, din diferite colțuri ale județului, dornici de regăsire și de liniștea pe care ne-o dorim cu toții în anumite momente și pe care nu o putem găsi decât alături de Dumnezeu. Nașa Ana Crăciun ne-a relatat că ”schitul are un cimitir mic, pe care îl folosește și mică obște a cătunului Brateșul Unguresc. Acestei așezări i se spune Brateșul Unguresc de pe vreamea când cei din Ciuc și Bacău explotau lemne de pe aceste locuri, majoritatea fiind ceangăi și maghiari. Românii au fost mai puțini. Atunci, erau mari exploatări forestiere și pe aici circula și un tren cu aburi”. Firește, Nașa Ana și soțul nu au venit, după datină, cu mâna goală la biserică, aducând și ofrandă pentru cel de Sus. La intrarea în cătun, am descoperit-o pe fina Ana Crăciun, care se grăbea să ajungă la Liturghie, la schit. Prezența noastră a făcut-o să zăbovească o vreme și să ni se destăinuie: ”Eu am venit după soțul meu, care a lucrat și el la pădure. De loc sunt din satul Mastacăn, comuna Borlești și mă trag din familia Baghiu. Nu avem magazin în cătunul nostru, iar periodic trebuie să mergem la Brateș, pentru a ne aproviziona. Dacă nu avem baftă de nicio mașină, cei 26 de kilometri, dus-întors, îi parcurgem într-o zi. Copilul meu a mers la școală, dar am stat în gazdă, la Brateș. A fost foarte greu atunci. În pustietate este dificil să trăiești. Astă noapte am avut în curte o haită de 8 lupi, care au vrut să ne atace câinele. Bietul de el, a scăpat de data asta. Urșii hibernează acum, iar ei dau iama vara, când le este foame. Nu sunt așa de violenți ca în alte părți. Ne-am învățat unii cu alții. Cât privește pe ceilalți locuitori ai cătunului, aceștia vin când se dezgheață afară și vin cu animale. Tot aici vin și două familii de ceangăi. Ne înțelegem cu toții foarte bine și nu au existat probleme. Noi, care stăm permanent, ne uităm și la gospodăriile lor”.
Schitul ”Sfântul Ilie Tesviteanul”
Lucrările la Schitul Brateș au început în 1993, terminându-se, în mare parte, în 1997. Practic, ăşezământul a fost înființat oficial în 1994, cu binecuvântarea actualului patriarh al României, Preafericitul Daniel. Obiectivul a fost ridicat din inițiativa părintelui arhimandrit Ciprian Zaharia, fost stareț al Mănăstirii Bistrița. Misiunea ridicării noului schit a fost încredințată egumenului Ambrozie Velea. Schitul are hramul ”Sfântul Ilie Tesviteanul”, iar așezământul dispune de o biserică, un turn cu chilii și un corp de chilii. Așa cum este menționat în hrisovul de sfințire, ”Slujba de binecuvântare a lucrărilor și de sfințire a acestui așezământ s-a săvârșit în ziua de 21 septembrie 1994, de către ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți din parohiile învecinate și de la așezămintele monahale din zonă”. Astăzi, egumen al schitului este părintele protos Vlasie Ganu, iar obștea este formată din patru viețuitori. Slujitorii de aici au în grijă și puținii credincioși ortodocși ai cătunului Brateșul Unguresc, dar și pe cei care poposesc, din când în când, pe aceste locuri. Schitul dispune și de un cimitir, care deservește și mica așezare de la izvoarele pârâului Brateș și de la cumpăna a trei județe. De asemenea, în imediata apropiere a așezământului se afla și fosta vamă, de la trecerea dintre Moldova și Ardeal, unii localnici pomenind locația monahală și Schitul de la Vama Brateș. (Constantin NEGRU)
