Dacă aruncăm o privire peste legislativul autohton, am putea observa o relaxare la limita lehamitei, actuala formulă majoritară încercând o formă de plictis, după spectacolul gratuit oferit de ceea ce ar fi trebuit să fie opoziția, consecutivă refacerii USL‐ului cel de toate zilele de azi. Unii ar spune că ne îndreptăm spre partidul unic și mândru‐n toate cele, cei ce au fost aleși, dar ajunși pe dinafara mesei, manifestând o formă ciudată de marketing politic și lăsând majoritatea PSD, PNL, UDMR să‐și facă mendrele după cum poftește, ei având alte preocupări.
Da. Cam de o lună de zile, cei din AUR au luat patria la picior, ba chiar au călcat și prin alte părți și străchini, în încercarea de a dilua etichetele atribuite răutăcios de o parte a presei, de cei aflați la butoane, dar și de colegii (sic!) de opoziție. Poate că ar fi reușit ceva, numai că domnul Lavric a scăpat râsul la vale, în plen, când a definit preferința europeană a partidului pe care‐l păstorește, iar Simion a făcut‐o și mai de oaie, invadând spațiul personal al unora ce nu l‐au invitat, ultima oară al ministrului energiei în plină exprimare de la tribună, ca intr‐o piesă de teatru cu prostul și hoțul, creată pe moment pentru bucuria tabloidelor și al celor ce fagocitează fapte de genul acesta. Sigur, nu sunt secvențe care să le facă cinste, dar demonstrează cât de volatil este scorul din măsurătorile momentului, unde crezi că ești pe cai mari, când realitatea te scufundă într‐o mediocritate cu consecințe nedorite. Dacă mai pui și umărul, treaba e și mai și. În tot iureșul ăsta, Călin Georgescu lămurește cum vine treaba cu rușii, lăsând pasaje interpretabile, care, dacă sunt decupate din context, pot face deliciul celor ce vor să salveze România.
În fine, aceștia din urmă, nici ei nu‐s mai breji, că‐n ultima vreme au avut o grijă, să‐și aleagă șeful sau mai bine zis să scape de actualul, pentru a‐i face loc lui Drulă, încălzit ca ministru la transporturi și răcit brusc la moțiune, astfel că, metalurgic vorbind, este călit. Cei de la USR nu au făcut risipă de energie, zbuciumul nașterii actualei conduceri fiind îndelung dat poporului sub forma unui suspans „uite demisia, nu e demisia lui Cioloș“, în condițiile în care, pe la colțuri, deja se vehicula debarcarea acestuia cu tot cu tehnocrația sa în 100 de puncte. A câștigat ceva USR‐ul? Mă îndoiesc, preocuparea lor de a da bine pe plasme, lasă în derizoriu scaunele deja luate, liderii locali fiind la discreția spectatorilor care îi tăvălesc de le merg fulgii, alimentând ideea că cei de la USR nu sunt în stare de nimic, numai gura e de ei.
Dacă ar fi să vorbim de opoziție, AUR și USR ar trebui să pună caii împreună și să iasă din Mercurul retrograd al declarațiilor de doi lei și faptelor așișderea. Numai că la timpul prezent vorbim de două poziționări antagonice, unii cu neomarxismul în frunte și corporatismul pe ceafă, ceilalți cu radicalismul unui discurs naționalist, dar se pare preferat de un public sătul de sfărăitul Cotroceniului și lipsa de credibilitate a unui PNL, deja proverbială când e vorba de un proiect pe termen lung. Prin urmare, cu opoziția divizată și o majoritate apatică, așteptăm cu gâtul întins PNRR‐ul lui pește, care numai la noi nu va ajunge, că nu‐i nimeni atât de prost să lase atâta bănet pe mâinile unora care se încalță cu șireturile de la șlapi când e vorba de management pe termen lung și mediu. Așa că…
Pe mai încolo!
GD PATRAUCEAN
