”Comuna Grințieș, situată la limita cu județul Harghita, a avut și are de rezolvat multe probleme privind infrastructura locală. Relieful montan accidentat al acestor locuri impune descoperirea de noi surse de finanțare pentru limitarea producerii inundațiilor și, implicit, a pagubelor către populație. Astfel de evenimente s-au petrecut cu doar câțiva ani în urmă pe aceste locuri. Mai mult, pe cursurile pâraielor Grințieșul Mic, Grințieșul Mare, Bradu sau pe cursul râului Bistricioara se pot ivi momente care duc la distrugerea infrastructurii locale actuale, iar limitarea pagubelor implică sume importante, pe care comunitatea locală nu le are. Singura soluție este atragerea de fonduri guvernamentale și europene, însă atragerea acestora impune întocmirea de documentații. Este nevoie de construirea de ziduri, de întăriri de maluri, poduri și de căi de acces foarte bine realizate. Protejarea infrastructurii și a locuințelor este o obligație a tuturor celor care se află în administrația locală, fie în executiv, în Consiliul Local sau simplu funcționar.
În decursul ultimilor ani, comuna nu și-a rezolvat toate problemele privind alimentarea cu apă potabilă, canalizare, gaz metan, modernizarea unor construcții școlare și multe altele. De aceea, în calitate de primar, voi căuta să descopăr surse de finanțare, unde să depunem, cu succes, proiectele noastre, pe baza cărora să rezolvăm toate aceste necazuri.
De la investirea mea în funcția de primar a trecut un an și câteva săptămâni, interval în care am pus bazele unor documentații, ne-am informat unde trebuie depuse aceste proiecte, cu toată cheltuiala care o implică. Nimeni nu vine să-ţi ofere ceva fără bani, iar proiectele nu se fac singure. Ca să ai ce să depui la o instituție finanțatoare, trebuie să cheltui anumite sume.
De asemenea, în preajma noastră sunt două repere importante ale turismului zonal, stațiunile Durău și Borsec, repere care sunt pline cu turiști în anumite perioade ale anului. Și cum noi suntem situați la mică distanță, prin înființarea unor pensiuni, am putea prelua oricând mare parte din turiști. Dar, pentru a se ajunge la un astfel de moment, avem nevoie de alimentare cu apă, canalizare și, mai nou, de gaz metan. Spun aceste lucruri, pentru că din punct de vedere economic, speranțe într-o dezvoltare rapidă nu sunt. Mina, din diverse motive, nu se va redeschide, iar exploatarea și prelucrarea lemnului este fără consistență. De aceea, noi, cei care suntem în administrația publică locală, avem misiunea de a crea tot acest complex al infrastructurii locale, fără de care nu ne putem dezvolta. Vom rămâne în urma altora, iar timpul nu ne iartă. De aceea, propun tuturor forțelor locale de a ne uni și a pune umărul la dezvoltarea comunei noastre” – Ana BUȘTIHAN, primarul comunei Grințieș
****************
În calitate de primar al comunei Grinţieş, atât din punct de vedere legal, dar mai ales moral, am obligația de a aduce la cunoștinţa cetăţenilor comunei Grinţieş activităţile instituției pe care o conduc în anul 2021 şi să prezint realizările anului trecut, precum şi obiectivele anului 2022.
Obiectivul meu major a fost şi este asigurarea bunăstării tuturor locuitorilor comunei Grințieș, cu respectarea strictă a legalității, utilizând, în acest scop, toate resursele disponibile. Deși anul 2021 a fost unul plin de frământări și schimbări pe toate planurile în societatea românească, acesta a reprezentat pentru mine şi echipa mea un an al deciziilor, al provocărilor şi pregătirilor pentru perioada următoare, în ceea ce privește oportunitățile de dezvoltare a comunității noastre. Consider, aşa cum am făcut-o mereu, că în centrul administraţiei publice locale se află cetățeanul.
Administraţia publică locală trebuie să lucreze pentru binele acestuia, pentru soluţionarea problemelor cu care acesta se confruntă zi de zi şi de aceea am încercat mereu să mă pun în situația persoanei care are o problemă, încercând să găsesc, alături de echipa mea, cea mai bună soluţie.
Comuna noastră se află într-o zonă mereu în schimbare, care se poate dezvolta şi progresa doar realizând proiecte bazate pe o viziune curajoasă şi susţinute de întreaga comunitate.
Pe parcursul anului 2021, avem următoarele realizări:
– Modernizare clădire grădiniță sat Bradu, prin montarea de tâmplărie termopan și instalare centrală termică;
– Înlocuirea rampei de acces pentru persoanele cu dizabilități;
– Intervenție pentru înlăturarea efectelor calamităților provocate de fenomenele meteorologice periculoase;
– Realizare de apărări de maluri în sat Bradu, pentru apărarea locuințelor cetățenilor;
– Modernizare și refacere instalaţie electrică la Şcoala Gimnazială Grinţieş, comuna Grinţieş;
– Îmbunătățirea serviciului de asistență socială;
– Extinderea și întreținerea rețelei de iluminat public;
– Modernizarea iluminatului festiv cu ocazia sărbătorilor de iarnă în comuna Grințieș;
Continuarea proiectelor aflate în implementare
– Modernizare și construire poduri și podeţe în comuna Grinţieş, judeţul Neamt – fiind realizat în procent de 85%, anul 2022 aducând finalizarea acestui proiect;
– Extindere reţea alimentare apa și canalizare în comuna Grinţieş, judeţul Neamț;
– Realizare dosar și depunere proiect în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” care vizează modernizarea infrastructurii rutiere în comuna Grinţieş, judeţul Neamț;
– Monitorizare proiecte depuse la Compania Națională de Investiții;
– Refacere, consolidare, reamenajare obiective de interes local în comuna Grinţieş, judeţul Neamt;
– Sală de sport, comuna Grinţieş, satul Grinţieş;
– Extindere reţea de alimentare cu apă în comuna Grinţieş, judeţul Neamț;
– Lucrări de refacere și prevenire după calamităţi în comuna Grinţieş, judeţul Neamt;
– Așezământ cultural, sat Poiana, comuna Grinţieş;
– Modernizare drumuri prin asfaltare în comuna Grinţieş, judeţul Neamt;
– Realizare dosar și depunere proiecte în cadrul programelor derulate de Administația Fondului de Mediu;
– Modernizarea sistemului de iluminat public din comuna Grințieș, județul Neamț – realizare dosar și depunere proiect;
– Eficientizare energetica a grădiniței din sat Bradu, comuna Grinties – realizare dosar;
– Eficientizare energetica a Căminului cultural din sat Bradu, comuna Grințieș – realizare dosar.
Atragere de granturi nerambursabile
– Amenajare și dotare loc de joacă în sat Bradu, comuna Grințieș;
– Instalare sistem de supraveghere video în comuna Grințieş.
Pe lângă toate aceste proiecte, în anul 2022 ne propunem pregătirea de noi documentații pentru accesarea tuturor fondurilor europene și guvernamentale disponibile în vederea asigurării bunăstării tuturor cetățenilorcomunei Grinţieş.
Ţin să le mulţumesc cetăţenilor comunei, consilierilor locali şi angajaţilor primăriei comunei Grinţieş care au fost alături de mine în anul 2021 şi au sprijinit activitatea mea şi a echipei mele, cu certitudinea că în anul 2022 vom avea mai multe realizări de care să fim cu toţii mândri.
Vă mulţumesc!
Ana BUȘTIHAN, primarul comunei Grințieș