Facturile majorate atât la energie electrică cât și la gaze naturale au creat o legitimă îngrijorare și o și mai legitimă indignare în rândul populației. Cu toate că a existat o plafonare a prețurilor care a fost adoptate de Guvern la sfârșitul lunii ianuarie, situația nu a fost rezolvată în totalitate.
Guvernul Ciucă, prin vocea primului ministru, anunță astăzi, 24 februarie, că se vor lua o serie de măsuri pentru a ține sub control valoarea facturilor având în vedere volatilitatea prețurilor. În domeniul energiei, Guvernul a decis introducerea unui tarif social de 0,68 lei kwh, TVA inclus, pentru gospodării cu consum lunar de până la 100 kwh, măsură ce ar afecta aproximativ patru milioane de gospodării. Sprijin vor primi și cei cu un consum lunar între 100 și 300 kwh, care vor beneficia de un tarif de 0,8 lei TVA inclus.
Pentru consumatorii noncasnici costul gazului natural va fi de 0,37 kwh. Măsurile de plafonare a prețului în domeniul gazului sunt cu atât mai importante în contextul conflictului din Ucraina și a sancțiunilor impuse asupra Rusiei, elemente care au dus la scumpirea barilului de petrol cu aproape 40% în ultimele 24 de ore.
Măsurile vor intra în vigoare de la 1 aprilie.
M.N.