Acum 15 ani, pe vremea când Vlad Marcoci ajungea președinte al Consiliului Județean Neamț, se semnau două contracte de concesiune care au produs și produc efecte financiare și penale în timp.
Este vorba despre un contract cu societatea Consiliului Județean, SC ”Troleibuzul SA”, în care s-au pompat sume imense de bani și altul cu o firmă privată, ”Nefromed Dialysis Centers SRL”, care primea un teren de 543 mp în curtea spitalului pentru a construi o secție pentru dializă și care, prin contract se angaja să construiască și un bloc operator, nici acum finalizat.
În anul de grație 2022, specialiștilor din Consiliul Județean Neamț au constatat că în ambele contracte lipsește o clauză altfel uzuală, de stabilire a unor penalități în cazul în care cel care a concesionat terenul nu plătește la timp suma stabilită.
Cert este că acum Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, a promovat un proiect de hotărâre care propune încheierea a două acte adiționale la cele două contracte de concesiune. Restabilirea firească a lucrurilor va fi la mâna consilierilor județeni, care vor avea de votat proiectul la ședința din 28 februarie.
Cristina Iordache