Dr. Bogdan Iorga este, începând din luna ianuarie a acestui an, medic ortoped la Spitalul Orășenesc “Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț. În vârstă de 31 de ani, este născut la Iași și provine dintr-o familie de profesori, mamă vrânceancă și tatăl oltean. A studiat la Colegiul National “Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, promoția 2010, a absolvit UMF Iași, promoția 2016, iar rezidențiatul l-a făcut la Iași, fiind repartizat la Spitalul de Recuperare. Este căsătorit, fiind și tatăl unei fetițe de doar șase luni.
**********************
– Când v-ați dat seama că vreți să deveniți medic?
Nu vreau să folosesc cuvinte mari. Să spun că a fost o chemare ar fi prea mult. Ce pot spune cu certitudine este că asta mi-am dorit din clipa în care am conștientizat că toți oamenii au de urmat un drum în viață și niciodată nu m-am văzut făcând altceva.
– Ce anume v-a atras la medicină? Și de ce specialitatea ortopedie?
Cred că a fost o îmbinare între plăcerea de a-i ajuta pe cei din jur și interesul pentru felul în care funcționează organismul uman, iar medicina satisface ambele deziderate. Ortopedia a fost o alegere destul de târzie. Prin anul 3 de facultate am luat această hotărâre. Combina dorința mea de a profesa într-o specialitate chirurgicală, cu plăcerea de a “șurubări” pe care mi-am descoperit-o încă de la o vârstă fragedă.
– V-a impresionat vreun caz medical din perioada rezidențiatului?
O parte din rezidențiat, un an mai exact, am petrecut-o la Spitalul de Urgențe “Sf. Spiridon”. Acolo gărzile erau lungi și pline de cazuri variate ca și patologie și gravitate. Fără a intra în detalii amănunțite, pot spune că acele cazuri în care pacienți tineri sufereau amputații erau cele mai sumbre. Un tată a trei copii care rămâne fără mâna dreaptă, o tânără de 18 ani care rămâne fără un picior. Acestea sunt lucruri care rămân întipărite în minte și în suflet pentru toată viața.
– În ce conjunctură ați ajuns la spitalul din Târgu Neamț?
Am obținut postul pe care mă aflu la examenul de rezidențiat sesiunea 2017. Tot ce știam la momentul respectiv despre Târgu Neamt era faptul că este un orășel liniștit și o locație aproximativă pe hartă.
– Ce anume v-a convins să acceptați un post de medic la Târgu Neamț?
După șase ani de facultate petrecuți în Iași și alți cinci de rezidențiat, eram sătul de tumultul unui oraș mare. Tot ce îmi doream era să îmi desfășor activitatea în liniște și să îmi clădesc o viață departe de agitație.
– Nu v-a tentat să profesați în străinătate?
Ba da. Am avut ocazia de câteva ori să plec. Am fost tentat, dar am cântărit avantajele și dezavantajele și am decis să rămân. Privind în urmă, nu regret decizia făcută. Dacă aș fi plecat, ar fi trebuit să las în urmă familia și prietenii, de care sunt atașat. Asta pentru un an, doi de experiență în afară. Cu muncă și interes, experiența se câștigă și în țară.
– Ce vă nemulțumește la sistemul medical din România?
Ar fi multe de spus aici, iar ca să spun lucrurilor pe nume, ar trebui să folosesc cuvinte pe care nu le veți găsi în dicționar. În linii mari, lipsa de interes a structurilor de conducere și nesfârșita birocrație mi se par cele mai mari hibe ale sistemului nostru medical.
– Ce anume v-a impresionat plăcut la Târgu Neamț și la spitalul de aici?
După cum spuneam, atunci când am ales postul, nu știam mare lucru despre Târgu Neamț. Atunci când am venit prima dată, a trebuit să folosesc GPS-ul, deoarece aveam o idee aproximativă privind localizarea orașului. Încă de la început, am fost atras de peisajul pitoresc din împrejurimi și calmul general al zonei. Aici parcă timpul se scurge mai încet și mai plăcut. În ceea ce privește spitalul, m-a atras încă de la început colectivul tânăr și dornic de muncă, fapt ce se aliniază cu propriile mele nevoi și dorințe. Mai mult decât atât, tinerii medici sunt susținuți de conducerea spitalului, în primul rând prin persoana domnului manager care se implică activ în dezvoltarea fiecărei specialități.
– Ce v-ar convinge să vă stabiliți definitiv aici?
Nu e nevoie de convingeri suplimentare. Am luat deja decizia de a mă stabili aici. Doresc să îmi construiesc o casă, în care fiica mea să poată crește frumos, liniștit, sub ochii mei și ai soției.
A consemnat Ciprian Traian STURZU
