Astăzi, 10 februarie, școlile din Neamț au primit instrucțiuni de la Ministerul Educației privind activitățile ce pot fi organizate în școli de Ziua națională a lecturii din 15 februarie. Este prima ediție a acestei sărbători dedicată cititului, pe care ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat-o cu scopul de a încuraja răsfoitul cărții. Marți, între orele 11-14, cadrele didactice, indiferent de orele pe care le au, trebuie să dedice măcar 15 minute cititului împreună cu elevii, cu preșcolarii. „Primim astăzi programul activităților deosebite care vor fi organizate în școli pentru Ziua națională a lecturii. Am primit adresa de la Ministerul Educației, am transmis-o în școli, este timp pentru cei care doresc să marcheze la un mod mai deosebit această zi”, a declarat Mihai Obreja, șeful Inspectoratului Școlar Neamț. Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” a pregătit o serie de ateliere de lectură pentru zilele de 14-15 februarie, adaptate pe grupe de vârstă și la care sunt invitați copii de grădiniță și elevi din municipiul Piatra-Neamț. „În limitele permise de regulile sanitare, îi așteptăm la aceste ateliere pe copiii de la Grădinița „Elena Cuza”, pe elevii de la Școala Gimnazială nr. 3, de la Liceul Economic Administrativ și de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”. Avem pregătite activități și la subunitatea noastră din Cartierul Speranța și un atelier la care i-am invitat pe copiii de la Centrul Școlar de Educație Inclusivă „Alexandru Roșca”, dar și cu seniorii la Clubul pentru adulți”, a declarat Mihaela Mereuță, directoarea „G.T. Kirileanu”.
În adresa transmisă se dau exemple de astfel de activități ce pot fi desfășurate în școli. Ministrul Sorin Cîmpeanu a semnat astăzi o declarație de presă în care explică argumentele deciziei. „Începând din acest an, România are o Zi națională a lecturii! Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți.
Am decis, în calitate de ministru al Educației, ca marți, 15 februarie 2022, în toate școlile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii. În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.
Unitățile de învățământ pot organiza activități de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.
Așadar:
- a) invităm bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ;
- b) recomandăm asociațiilor, fundațiilor nonprofit, societăților de gestiune a drepturilor de autor, cu experiență în derularea de activități educaționale, să susțină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte, discuții și dezbateri pe teme literare sau alte programe similare;
- c) încurajăm școlile să ofere editurilor și librăriilor, la cerere și în măsura disponibilității, spații cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative și/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.
Totodată, unitățile de învățământ sunt invitate să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală și națională, dar și în mediul online.
Seria manifestărilor dedicate Zilei Naționale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, marți, 15 februarie, ora 10:00, cu mesajele reprezentanților Administrației Prezidențiale, ale miniștrilor Educației și Culturii, ale Academiei Române, ale Primăriei Municipiului București, precum și ale altor instituții preocupate de promovarea lecturii.
În întreaga țară se vor organiza manifestări nu doar în școli, ci și la bibliotecile locale. Motto-ul acestui an este Citim împreună!”, se precizează în comunicat.
C.I.