Începând cu data de 3 februarie 2022, Centrul de Primiri Urgențe din cadrul spitalului Târgu Neamț are o nouă asistentă șefă. Este vorba de doamna Elena Aurora Manolea, care a lucrat în ultimii ani la spitalul din Bicaz. Cu 27 de ani vechime în sistemul medical, noua asistentă șefă de la CPU Spital Târgu Neamț o înlocuiește pe Alina Gușavan, care a fost numită pe funcție în luna mai a anului 2020. Aceasta din urmă va reveni ca asistentă la Laboratorul de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Policlinicii.
„Am primit o propunere din partea conducerii spitalului și a doamnei doctor Ababei să coordonez activitatea în CPU spital Târgu Neamț. Ținând cont de calitatea profesională a celor care mi-au propus să vin aici am considerat că mi se acordă o încredere deplină și am acceptat imediat. Eu lucrez în sistemul medical de la vârsta de 18 ani, fiind absolventă a liceului sanitar cu echivalările de rigoare. Am lucrat în tot acest timp și la spitalul din Bicaz dar și la spitalul județean din Piatra Neamț, în perioada cât a fost închis spitalul din Bicaz. Aici m-am acomodat foarte repede și deocamdată mă simt ca peștele în apă. Chiar dacă fac naveta zilnic, pentru mine acest lucru nu este un impediment. Pornesc la acest nou drum din cariera mea cu încrederea că pacienții de aici vor fi din ce în ce mai mulțumiți de serviciile noastre. Acesta este și scopul meu prioritar. Chiar am fost plăcut surprinsă de cum arată CPU, de cum este dotat și mai ales de tinerii doctori. Chiar îl felicit pe domnul manager Patrașcu, că a reușit să aducă atâția medici tineri în spital. Asta înseamnă că spitalul are un viitor bun. Chiar vreau să transmit atât pacienților cât și personalului medical din CPU să nu ne pierdem încrederea și sunt convinsă că va fi și mai bine de cum a fost până acum. Am venit cu inima deschisă aici”, ne-a declarat Elena Aurora Manolea.
Dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului ne-a declarat: „Începând cu data de 3 februarie anul curent, doamna Elena Aurora Manolea, prin decizie de numire a conducerii spitalului pe o perioadă de șase luni, este noua asistentă șefă de la CPU. După expirarea celor șase luni se mai poate prelungi perioada cu alte șase luni până la organizarea unui concurs. Îi doresc mult succes și o asigur de toată susținerea mea. Sunt sigur că își va face meseria așa cum trebuie și va aduce un plus valoare”.
C.T. STURZU